Ambulanța

Ieri, a trecut pe strada noastră o ambulanță, cu semnalele în funcțiune, adică făcea un zgomot de răsuna cartierul. Când maşina de salvare a fost aproape în  dreptul meu, am observat că șoferul și însoțitoarea sa se distrau maxim. Adică râdeau cu gura până la urechi de cine știe ce glumă bună auzită recent.

Oare prin câte trebuie să fi trecut oamenii aia, încât să nu se citească pe fața lor nicio urmă de îngrijorare, ba din contră, pentru cel la care mergeau (ambulanța alerga de-a binelea) și care probabil, avea nevoie urgentă de ajutor? Pentru ca mi-e greu să cred că aşa destinşi au fost făcuţi de mama natură.

Acum, e adevărat că și dacă s-ar fi dus plini de tristețe, nu cred că l-ar fi ajutat, cu ceva în plus, pe bietul om suferind care-i aştepta, dar mi s-a părut ușor deplasată  starea de euforie în care erau cei doi.

Am fost o singură dată în postura de a aștepta salvarea cu sufletul la gură. Nu m-am gândit nicio clipă, că oamenii care vor veni să-mi salveze mama, vor fi plini de veselie când vor intra pe ușă. Ce să spun, a fost totul ok atunci și mulțumesc lui Dumnezeu, mama e bine sănătoasă.

E clară treaba, nu aș fi putut să am un loc din ăsta de muncă, în care să văd zilnic numai oameni aflați în situații extreme. Nu cred că m-aș fi putut obișnui  cu suferința din jurul meu până-ntr-acolo, încat să nu-mi pese de un pacient din clipa în care am auzit că are nevoie de mine și până când nu-l voi fi pus pe picioare.

Deh, de aia nu ajungem toți medici. 🙂

(Visited 28 times, 1 visits today)
nina

@Nicu- da, mie mi-au adus aminte de aia din Mash, acolo ma amuzam si eu dar stiam ca-i ficţiune, nu ma aşteptam să fie chiar aşa şi în viaţa reală. Deh, stupid me!

Darael

Detasarea e singura modalitate sa rezisti in prima linie – ambulanta, urgente. Sa nu ajungi sa consideri pe cel din fata ca fiind “mama ta” cum dadeai tu exemplul mai sus.

Pentru ca nu rezisti mai mult de 3 luni daca in fiecare zi “mama ta” are in IMA, AVC, sau acident de masina.

Asta nu inseamna ca nu tratezi pe cel din fata ca mai bine, ca nu incerci sa-l ajuti. Deloc. Este singura modalitate sa iei masurile care trebuie in situatii de criza, sa te detasezi ca sa ai mintea limpede.

Aaaaa… vorbesc din experienta – am lucrat 1 an jumatate in urgenta.

mRcosmin

Culmea marlaniei! Aceeasi treaba se intampla si in Braila. Am sunat si eu odata la salvare si nu vroiau sa vina pentru ca la mine in cartier multi au dat alarme false. Nu e asta o scuza, cand suni la 112 indiferent de situatie, ei trebuie sa vina. E revoltator!

Dojo

Pentru multi pacienti un medic de urgenta morbid poate inseamna moartea. Noi am chemat odata salvarea cand a facut bunica-mea al 5-lea infarct. Au fost super pozitivi si tonici, au calmat-o, i-au administrat medicatie si apoi am plecat.

Nu pot spune decat ca au fost super OK.

Este adevarat ca te imunizeaza munca asta. Nu poti sa fii depresiv la fiecare pacient care iti moare in mana sau e cu un picior in groapa, ca probabil ca ai ajunge la nebuni.

Atat timp cat se poarta profesional cu bolnavul, chiar nu ma deranjeaza ca intre ei rad si se simt bine. Mai trebuie sa si razi uneori, pentru ca oricum viata e trista. Si ei, astia din prima linie, asa cum spunea altcineva aici, vad moartea in fiecare zi. Poate ca glumele astea sunt vaccinul lor impotriva nebuniei.

Cumnata “soarelui” este medic pediatru. Deci nu e “prima linie”. I-au murit copii in garda, copii in stadiu terminal pe care nu ii mai salva nici dumnezeu. Cu toate ca stia de cand ii prelua chiar si cate ore/zile mai au de trait, de fiecare data o distruge chestia asta. Si sufera pentru fiecare pacient, pentru ca nu poti sa nu te implici. Si totusi, e mereu cu zambetul pe buze, glumeste si e tonica.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.