La nunta

In weekend am fost la nunta. Nunta a fost la Soveja. Soveja este un sat (comuna) statiune din judetul Vrancea.

 Se zice ca este al doilea  cel mai puternic ozonat loc din Europa. Acolo oamenii traiesc 10 ani si imbatranesc 5. Tatal miresei are in jur de 50 de ani, da nu-i dai mai mult de 37. Nu glumesc! Restul localnicilor la fel. N-am vazut mosi si babe. Erau cativa oameni de varste respectabile, insa nu mosi si babe.

Alin, varul meu, a ajuns prima data la Soveja acum cativa ani, cand impreuna cu o echipa de constructori, au primit o lucrare in zona. Aveau de facut o cabana de lemn pe culmea unui deal. Cel mai apropiat magazin de cabana pe care baietii o construiau, era in vale. De magazin se ocupa Mihaela, fata patronului, o bruneta ocheasa si foarte descurcareata. Cine credeti ca sarea primul cand era vorba sa mearga la magazin sa faca cumparaturile? Alin, desigur. Azi, asa, maine pe dincolo, cert este ca atunci cand cabana a fost gata si echipa de constructori s-a intors de unde plecase, Alin a ramas la Soveja, in casa celui care avea sa-i devina intr-o zi socru.

In ziua nuntii l-am auzit pe tatal miresei spunandu-i tatalui meu: “Matale stii bre de cand astept eu nunta asta? Din ziua in care l-am vazut pe Alin intrand prima data la noi in magazin.” Dumnezeu a vrut ca lucrurile sa se aranjeze astfel incat dorinta omului sa se implineasca.  E drept ca si Alin (nu ca-i al meu si-l laud)  e o mandrete de baiat. 🙂 Sa le dea Dumnezeu copii frumosi si sa fie fericiti impreuna toata viata.

 Parca mi-e si ciuda ca unii oameni au posibilitatea sa traiasca in locuri unde seara pe cer se vad milioane de stele. Voi ati mai privit de curand cerul locului in care stati? Eu da. Nici cand e senin, senin, nu se vad mai mult de cateva sute de stele. Nu-i normal.

Am vazut tot acolo cea mai frumoasa biserica monument de pana acum. O biserica cu o curte mare plina de iarba taiata scurt si mirosind a verde. Cu flori, cu bancute, cu foisoare in mijlocul pajistilor si copaci impunatori din cand in cand. Biserica era pictata impecabil. Toata lumea a ramas cu gura cascata cand a intrat inauntru si era vadit impresionata. Ce mi-a placut insa cel mai mult a fost casa preotului. Usor in stanga bisericii era o casuta alba cu pridvor, inconjurata de flori si iarba. Era o casa ca din povesti, pe un singur nivel, micuta si cocheta, care te imbia si te facea sa-ti doresti sa ramai acolo. 

Nunta a fost foarte frumoasa, ne-am distrat pe cinste, ne-am intalnit cu neamurile (vorba aia ca te vezi cu unele rude doar la nunti si inmormantari e valabila si in cazul nostru) am mancat, am baut si le-am urat de bine mirilor.

Nu stiu cum sa fac sa ma duc din nou, pentru mai multa vreme, in locul asta nou descoperit de mine, Soveja.

Poate gasesc si ceva poze mai tarziu. 🙂

(Visited 177 times, 1 visits today)
nina

@Nicu- clar 🙂
@coana zoitzica- eu ma simt de parca sunt din “patru nunti si o inmormantare” desi n-am fost decat la o nunta. Da’nu se stie….

Cristina

Offfffffffff ma bucur ca ti-a placut si mie imi este dor de Soveja nu pot sa uit dimineata aceea cand am geschis geamul si am simtit un miros imbatator de brad .

nina

@Cristina- exact, miroase a brad, miroase a lemn, miroase a natura, a aer. 🙂 Ti-am simtit lipsa la nunta. 😀
Pentru cei care nu stiu, @Cristina este sora lui Alin si a lipsit motivat de la eveniment. 😀

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.