Archive for August, 2009
A venit toamna
Prea brusc…. dar asta nu o face cu nimic mai urata. Mie imi place vremea asta poate pentru ca sunt nascuta toamna.
Azi dimineata am auzit a radio ca s-a inventat parfumul de iarba proaspat cosita. Uof… Chiar asa sa fi ajuns omenirea? Sa se multumeasca cu un amestec de trei substante chimice care iti dau senzatia ca miroase a iarba? Tragic.
Incep saptamana cu un ochi care rade si se bucura de prezent (ploaie, vacanta, sanatate) si unul care plange si se gandeste la viitor (spary cu miros de iarba, sfarsitul vacantei, alegeri).
Voi cu ce stare de spirit incepeti saptamana?
Ecaterina
Ecaterina s-a născut în urmă cu 35 de ani la Bucureşti. S-a întamplat într-una din scurtele perioade de şedere în ţară a familiei sale. Tatăl ei era diplomat, iar între două misiuni stătea uneori câteva luni în ţară.
Bucuria venirii pe lume a singurului copil din familie, mama ei fusese înştiinţată de medicul familiei că nu va mai putea aduce pe lume copii, cuprinse repede toată comunitatea pe care părinţii ei o frecventau. Erau laolaltă unchi, prieteni, mătuşi, colegi de muncă ai tatălui şi vechi prietene din copilăria mamei. Toţi îşi dădeau cu părerea despre ce viitor o aşteaptă pe micuţa, care negreşit va moşteni inteligenţa tatălui şi frumuseţea mamei. Niciunul dintre ei nu bănuia atunci, că fetiţa va fi exact cum ei şi-au dorit, adică frumoasă şi deşteaptă, fară a avea însă aproape nimic din frumuseţea mamei sau din inteligenţa tatălui.
Frumuseţea şi isteţimea copilei s-au conturat de-a lungul anilor ce-au urmat, luând mult din specificul locurilor pe unde a copilărit şi foarte puţin din trăsăturile parinţilor.
Kati, cum i s-a spus fetei de mică, a crescut călătorind. Mai mult de doi ani nu au stat într-un loc şi pentru ca copilei să nu-i fie grele despărţirile dese de colegii de școală, educaţia ei s-a făcut în particular. A avut parte de profesori aleşi cu grijă de tată şi de profesoare de dans, română şi pian, alese cu multă atenţie de mamă. Kati studia cu interes şi îi plăcea îndeosebi istoria şi geografia. Avea şi talent artistic dar refuza să studieze mai mult decât era necesar, pe partea de muzică şi balet.
S-a ataşat mult de domnul profesor Panait cu care studia istoria şi geografia şi pentru care i-a cerut tatălui ei să intervină, pentru a-i putea însoţi în viitoarele misiuni diplomatice, astfel încât ea să-şi poată continua studiile tot cu dumnealui. A fost atunci probabil, singura dată când tatăl Ecaterinei a intervenit pentru cineva, în decursul întregii sale cariere.
Din copila firavă şi neştiutoare, care era atunci când a început lecţiile cu profesorul Panait în urmă cu 8 ani, nu mai rămăsese aproape nimic. Era acum o fată de 15 ani pregătită să intre la colegiu. Crescuse înaltă ca tatăl ei şi formele corpului de adolescentă începuseră să se întrevadă. Cu părul şaten, bogat şi uşor ondulat, cu ochii de un verde profund, greu de descris, căpătase o frumuseţe greu de localizat. Dacă o priveai nu-ţi dădeai seama dacă-i europeană sau americană. Cu un pic de machiaj fata ar fi putut trece uşor drept asiatică chiar.
Despărțirea de profesor a fost un moment greu din viața ei, pe care probabil nu-l va uita ușor. Fetei îi dăduseră lacrimile pentru că ştia că nu-l va mai vedea probabil niciodată şi el era singurul om care, alături de părinţii ei, încercase să-i insufle sentimentul de stabilitate, de apartenenţă, de care avea atâta nevoie. Nu era uşor pentru un copil, să înţeleagă că acasă, se schimbă din doi în doi ani, uneori chiar mai repede.
Colegiul l-a făcut la Londra şi a fost pentru ea o perioadă foarte grea, mai ales la început. Cu timpul însa, s-a obişnuit şi a început să se bucure de perioada aceea. Prin anul doi s-a hotărât să studieze oamenii. Să-i privească, să-i asculte fără a se amesteca în discuţiile lor, să-şi formeze o părere şi apoi să şi-o verifice prin discuţii directe cu persoana în cauză. Şi-a descoperit astfel, puterea de a citi oamenii, fară a fi nevoie să se apropie prea mult de ei. Era suficient să-i privească şi să-i audă apoi discutând cu cineva, nu conta ce, banalitaţi, generalisme, orice. Părerea pe care şi-o forma, era întotdeauna foarte aproape de adevăr. Putea spune cu exactitate zona în care s-a născut, la ce se pricepe cel mai mult sau chiar câţi copii îşi doreşte persoana respectivă. A verificat asta cu multă lume, mai întai s-a limitat la colegii de studii şi mai apoi a încercat şi cu persoane mai în vârstă si din alte medii. S-a inselat o singura dată, însă a pus întâmplarea pe seama oboselii şi lipsei de concentrare.
Era foarte încântată de descoperirea făcută cu privire la capacitățile ei neobișnuite de a cunoaște oamenii şi nu a mărturisit asta nimănui, cu excepţia mamei. Însă mama nu va spune nimic fără consimţământul ei.
După terminarea colegiului a urmat facultatea, la specializarea istorie contemporană. Anii au trecut ușor și după terminarea facultății s-a alăturat din nou familiei sale, care era acum în Finlanda, unde tatăl ei fusese numit ambasador. Acolo, în urmă cu 12 ani l-a întâlnit pe Darius.
P.S. Va urma. Ecaterina este unul dintre personajele principale ale unei cărți încă necitita de nimeni.
Mi-e groaza de viitor
M-am trezit diminetaat cu o buna dispozitie de zile mari, explicabila prin faptul ca azi e sambata si viata e frumoasa.
Am coborat si am gasit fetele mancandu-si sandwice-urile si band lapte cald. M-am asezat langa ele si le-am privit lung, amintindu-mi ceva ce am citit aseara si de care peste noapte uitasem. Oare chiar asa sa fie? Oare chiar asta sa le astepte si pe ele?
alinutza (01-Dec-2007, 21:23)
vreau sa vad zic k sunt d acord cu fetele kre si-au inceput viatza sexuala devreme ………si eu mi-am f**ut la 10 ani si am avut si primu orgasm si atunci am supt hi p*la:X:X….crek aqm sunt expeta in sex si daca avetzi intrebat sa l postatzi si eu o sa va raspud……..sa nu credetzi k sunt o c*rva ci sunt doar o persoana mai curioasa si mia plaqt sa ma f*t d mik si sa sug p*la …..nu uitatzi sa ma intrebatzi c vretzi sa aflatzi…11′
Ma pierd in ganduri… Iulia ma intreaba daca mi-a placut cum a pictat unchiul lor o casuta de joaca. Sonia a intrat la dus si ma striga ca nu se poate limpezi la cap singura. Peste o luna fetele implinesc 10 ani. Aseara se jucau pe stada matele incurcate.
Nu-s incuiata, nu vreau sa le stiu virgine in noaptea nuntii. Am doar speranta ca le voi fi educat suficient de bine, incat sa poata face alegerile legate de viata sexuala in cunostinta de cauza. Dar dupa ce am citit ce scriu copilele alea acolo, nu mai stiu ce sa cred. Va intreb si pe voi, ce-i de facut?
Sunt multumita macar, ca daca vor scrie vreodata despre viata lor sexuala, o vor face corect din punct de vedere gramatical.
Astept…
I-a spus de multe ori ca o lasa, dar nu indrazneste sa faca inca pasul decisiv. Il mai tin multe langa ea, sau cel putin asa ii place lui sa creada. Adevarul este intre: nu au cum sa se desparat acum si nu gaseste un motiv serios ca sa o lase.
Nu are cum sa o lase pentru ca este cu ea de 25 de ani. Ce-ar spune lumea, daca el ar fi parasit-o pur si simplu intr-o zi? A, lui nu-i pasa de lume deci asta cu gura lumii n-ar trebui luata in calcul. Apropierea ei nu-i face bine. Oamenii din jurul lui nu o pot suferi. Mama lui ii spune proape zilnic sa o lase. Femeia nu s-a obisnuit cu ea nici dupa atata amar de vreme.
O singura data isi facuse bagajul si isi luase chiar si o inlocuitoare pentru ea. Isi pregatise si un loc unde sa stea fara ea in primele zile de dupa despartire si apoi va vedea ce-i de facut in continuare. Viata ar trebui sa fie mai frumoasa fara ea, asa ii spusese lui lumea. Ah, iar lumea. Macar daca ar fi sigur ca hotararea asta e doar a lui si nu-i influentata de lume. Nu, nu era hotararea lui. Si n-a mai avut atunci puterea s-o lase. Si-a desfacut bagajul, a gonit inlocuitoarea si-a ramas impreuna cu ea, vechea lui iubita. Motivul parasirii ei n-a fost destul de convingator.
Dar pana cand? Se simte din ce in ce mai rau, mai ales din cauza nehotararii asteia. De ce s-o lase daca i-a fost alaturi la bine si la greu? Ce daca ea in ultimul timp a inceput sa poarte haine hidoase? El o regaseste de fiecare data mai apetisanta.
Eu zic ca daca totusi se framata asa, a inceput sa inteleaga ca nu mai e ce-a fost intre ei, s-a mai pierdut din increderea oarba pe care o auveau unul in altul la inceputuri, acum isi poate imagina macar ca ar putea trai fara ea. Ar fi cazul sa-i zica: “Am fost cu tine in tot acest timp dar iubirea mea s-a terminat acum. Adio!” Am convingerea ca va avea forta sa-i spuna, verde in fata, asta intr-o zi. Astept….
Personajele acestei povesti sunt: sotul meu si tigara.
Am fost la Madonna
Deci da.

Dumnezeu exista si si-a trimis oamenii sa-mi citeasca mie blogul.
Cand ma asteptam mai putin (adica sincer, eu nu m-am asteptat deloc) ma suna un zan bun si-mi spune ca are pentru mine doua bilete la Madonna. Nu vreti sa stiti cum am facut de bucurie…
Aseara m-am incaltat cu tenesii ai buni si m-am prezentat in parcul Izvor unde am ajuns gata obosita. Noroc ca Madonna si-a inceput la spectacolul la zece fara zece si am avut timp de odihna pe iarba cu un pahar de sprite si o punga de floricele. Scena era inca departe, departe si oamenii de pe scena erau pentru mine niste puncte mici. Cum in aproape 70000 de oameni e imposibil sa nu te intalnesti cu ceva prieteni, am avut si cu cine schimba impresii inainte de show.
Dupa ce a inceput spectacolul, ne-am gasit un loc bun in apropierea unui monitor gigantic, avand din acelasi loc si posibilitatea de a vedea scena printr-o gaura de schela.
Spectacolul mi s-a parut grandios si cei care sustin ca nu a fost asa, inseamna ca ori au fost prea departe de scena ori s-au uitat la show doar pe monitoare. Pe scena a fost insa cu totul altceva. Nu ma pot lauda nici eu ca am vazut exact tot, insa am savurat fiecare moment.
Mi-a placut Madonna. Mi se pare ca are un zambet foarte sincer. Arata super bine si de conditia ei fizica nu cred ca indrazneste cineva sa comenteze.
A cantat fals in multe randuri, dar sa-l vad eu pe ala care face atata miscare si in acelasi timp isi sustine vocea la un nivel impecabil.
Mi-au placut dansatorii ei. Se miscau intr-un fel. Ar fi fost chiar culmea sa fie altfel.
Mi-au dat lacrimile la momentul legat de M.J. Cred ca nu numai mie…
Nu mi-a placut in mod deosebit faptul ca a cantat putine piese vechi si alea super re-mixate. Am descoperit insa cateva piese noi (noi pentru mine) de pe albumul Hard Candy, care mi-au placut mult.
Nu mi-a placut publicul din jurul meu. Unul din fata mea a filmat cu o pocnitoare de aparat foto, de la un km distanta, tot spectaclolul, tinand o mana ridicata. Altul a injurat-o incontinu pe artista. Din curva si panarama nu a scos-o doua ore. As fi plecat ca sa nu-l mai aud, dar era locul bun si nu m-am indurat. In dreapta mea una facea poze cu telefonul inspre schele. Cum sa vii la spectacol si sa faci intr-una poze cu telefonul? Stupid people!
Una peste alta show-ul mi-a placut. Femeia asta nu are varsta si este o legenda.
La sfarsit am plecat desculta cu tenesii ai buni in mana. Am mers cu talpile goale prin fata Casei Poporului, cantand intruna TIC-TAC TIC-TAC….. Acum nu mai am voce.
Multumesc Ionut!
Vecina si cainele
Vecinii, acest rau necesar al nostru al tuturor.
De-a lungul vietii m-a ferit Doamne-Doamne de vecini rai. Chiar daca am locuit o lunga perioada la bloc. Eram 44 de copii pe o scara de bloc cu patru etaje. Bine, numai pocaitul de la parter avea 12.
Totusi nu am avut nimic de impartit cu nici un vecin.
Acum ca stau la curte, cu atat mai putin ma pot certa cu vecinii, desi chiar si aici nu toata lumea suporta pe toata lumea.
Un vecin iti poate fi de folos cand n-ai cu cine lasa pisica, cand vrei ca cineva sa-ti ude florile in vacanta si nu vrei sa pui o ruda sa strabata tot orasul pentru a varsa o sticla de apa pe cele doua muscate ale tale, cand ai ramas fara sare in seara de revelion sau cand ai nevoie sa te urci pe casa lui ca sa-ti vopsesti casa ta.
Vecinii au copii si astfel copiii tai au cu cine se juca. Cu vecina poti sa aranjezi astfel incat sa luati pe rand copiii de la scoala, tu o saptamana ea o saptamana.
Mai sunt desigur multe alte motive pentru care e bine sa ai vecini, dar uneori ce-i mult strica….
De exemplu o vecina care pleca regulat la tara, rugase o alta femeie batrana din apropierea sa sa-i aduca catelului ei macare cat timp lipseste. Nimic spectaculos, batrana a adus de mancare cainelui in fiecare zi cand stapanii lui au lipsit. Situatia s-a repetat de mai multe ori, dar in ultimul timp, batrana (77 ani) incepuse sa aduca mancare cainelui chiar si cand stapanii lui erau acasa.
Intr-o zi, saptamana trecuta, a adus ceva hrana pentru caine si cum poarta era inchisa a strecurat castronul cu mancare pe sub poarta. A asteptat ceva timp si a bagat mana sa i-a castronul gol, dupa mintea ei. Se vede treaba ca nu a asteptat suficient si cainele a crezut ca cineva vrea sa-i fure mancarea, moment in care si-a infipt coltii in mana “hotului”.
Batrana a inceput sa tipe si sa incerce sa-si retraga mana, cainele nu s-a lasat usor si pana la urma s-a ales cu o rana de toata frumusetea, care a necesitat doua interventii chirurigicale, drumuri zilnice la spital, medicamente si tratament.
Cine credeti ca a fost de vina?
As vrea sa stiu parerea voastra legata de faptul ca acum stapanul cainelui merge zilnic cu batrana la spital si ii plateste medicamentele, desi nu-l dau banii afara din casa si trebuie sa se invoiasca si de la serviciu ca sa poata face drumurile la clinica.
Sunt trista
Imi este ciuda. Imi vine sa plang de ciuda.
Daca m-ar intreba o zana buna (sau un zan) care ar fi artistul la al carui concert mi-as dori cel mai mult sa merg, as alege fara ezitare Madonna. Din nefericire pentru mine, nici acum cand Madonna vine asa de aproape de mine n-a aparut nico zana sa-mi faca bucuria asta, iar bugetul nu-mi permite, oricat de multe calcule am facut, sa-mi indeplinesc dorinta.
Nu stiu ce parere aveti voi, insa mie imi place Madonna dintotdeauna.
Tin minte ca eram intr-o vacanta la bunici prin 1988 si am ascultat atunci o emisiune despre Madonna la radio. Realizatorul spunea atunci ca artista de 30 de ani are deja 5 ani de cariera solo, ceea ce pentru mine, luate impreuna (varsta si anii de cariera) insemna cam sfarsitul ei de cariera.
De, asta era mintea mea de atunci. Peste vreo 10 ani cand Madonna era pe val cu “You must love me” am zis ca nu-i adevarat, ca asta nu mai imbatraneste niciodata, ca asa si pe dincolo. Si de atunci au mai trecut vreo 11 ani si uite-o maine pe Madonna aci la noi.
Stiu ca se stia de mult, stiu ca as fi putut sa-mi organizez bugetul in asa fel incat sa-mi permit macar doua bilete, dar asta e. Daca nu se poate, nu se poate.
Oare o sa mai fie o data viitoare? Ca mi-as face un scop in viata din a merge la concertul urmator.
La nunta
In weekend am fost la nunta. Nunta a fost la Soveja. Soveja este un sat (comuna) statiune din judetul Vrancea.
Se zice ca este al doilea cel mai puternic ozonat loc din Europa. Acolo oamenii traiesc 10 ani si imbatranesc 5. Tatal miresei are in jur de 50 de ani, da nu-i dai mai mult de 37. Nu glumesc! Restul localnicilor la fel. N-am vazut mosi si babe. Erau cativa oameni de varste respectabile, insa nu mosi si babe.
Alin, varul meu, a ajuns prima data la Soveja acum cativa ani, cand impreuna cu o echipa de constructori, au primit o lucrare in zona. Aveau de facut o cabana de lemn pe culmea unui deal. Cel mai apropiat magazin de cabana pe care baietii o construiau, era in vale. De magazin se ocupa Mihaela, fata patronului, o bruneta ocheasa si foarte descurcareata. Cine credeti ca sarea primul cand era vorba sa mearga la magazin sa faca cumparaturile? Alin, desigur. Azi, asa, maine pe dincolo, cert este ca atunci cand cabana a fost gata si echipa de constructori s-a intors de unde plecase, Alin a ramas la Soveja, in casa celui care avea sa-i devina intr-o zi socru.
In ziua nuntii l-am auzit pe tatal miresei spunandu-i tatalui meu: “Matale stii bre de cand astept eu nunta asta? Din ziua in care l-am vazut pe Alin intrand prima data la noi in magazin.” Dumnezeu a vrut ca lucrurile sa se aranjeze astfel incat dorinta omului sa se implineasca. E drept ca si Alin (nu ca-i al meu si-l laud) e o mandrete de baiat.
Sa le dea Dumnezeu copii frumosi si sa fie fericiti impreuna toata viata.
Parca mi-e si ciuda ca unii oameni au posibilitatea sa traiasca in locuri unde seara pe cer se vad milioane de stele. Voi ati mai privit de curand cerul locului in care stati? Eu da. Nici cand e senin, senin, nu se vad mai mult de cateva sute de stele. Nu-i normal.
Am vazut tot acolo cea mai frumoasa biserica monument de pana acum. O biserica cu o curte mare plina de iarba taiata scurt si mirosind a verde. Cu flori, cu bancute, cu foisoare in mijlocul pajistilor si copaci impunatori din cand in cand. Biserica era pictata impecabil. Toata lumea a ramas cu gura cascata cand a intrat inauntru si era vadit impresionata. Ce mi-a placut insa cel mai mult a fost casa preotului. Usor in stanga bisericii era o casuta alba cu pridvor, inconjurata de flori si iarba. Era o casa ca din povesti, pe un singur nivel, micuta si cocheta, care te imbia si te facea sa-ti doresti sa ramai acolo.
Nunta a fost foarte frumoasa, ne-am distrat pe cinste, ne-am intalnit cu neamurile (vorba aia ca te vezi cu unele rude doar la nunti si inmormantari e valabila si in cazul nostru) am mancat, am baut si le-am urat de bine mirilor.
Nu stiu cum sa fac sa ma duc din nou, pentru mai multa vreme, in locul asta nou descoperit de mine, Soveja.
Poate gasesc si ceva poze mai tarziu.
Pastreaza-ti ideea!
Ideea:

Ideea pusa in practica:

sau cum se poate alege praful de idee….
Criza, criza, da’ lumea face angajari
Am aflat ca se cauta agenti de vanzari iscusiti, care nu s-au speriat de criza sau chiar vad in asta o oportunitate.
Mai exact, compania Netpress Consulting face angajari in vederea promovarii serviciului www.banipepost.com. Puteti considera asta un al doilea job pentru voi, intrucat veti fi platiti in functie de rezultatele obtinute si nu de timpul petrecut “la servici”.
Oricine poate incheia unul sau mai multe contracte de promovare pentru firme sau companii din orice domeniu, poate sa-si rotunjeasca astfel veniturile. Descrierea postului – prezentarea si promovarea serviciilor in mod profesional – identificarea de clienti – contractare publicitate. Tot ce se cere este ca potentialul angajat sa fie responsabil, perseverent, serios, indraznet si sa aiba initiativa.
Cu alte cuvinte, oamenii au nevoie de persoane dinamice, ambitioase, motivate pentru castiguri suplimentare.
Se ofera bonusuri si beneficii si comisioane din vanzari. Cei interesati vor trimite un CV si datele de contact pe adresa office@banipepost.com.
De exemplu, tu stii pe cineva care are o firma de termopane sa zicem. Acu’ se apropie iarna si exista posibilitatea ca prietenului sa-i creasca un pic cifra de afaceri (care, fie vorba intre noi, anul asta nu a fost asa de mare cum se astepta el). Ca sa nu piarda si ultimul tren, adica sfarsitul asta de an, tu (agentul de vanzari) ii propui ceva care il va costa modic si de pe urma caruia s-ar putea sa-si dubleze cifra de afaceri, asa scurt, in ultimele patru luni.
Treaba merge cam asa, el accepta sa plateasca o suma, bloggerii vor scrie despre termopanele lui, lumea va vorbi despre asta, in cautarile de “firma termopane” pe net, va aparea si firma lui de acum inainte iar Gigel, tanti Lucica si domnu doctor Ionescu cel putin, isi vor pune termopane de la el in toamna asta.
Acum vine partea interesanta. Tu, agentul de vanzari care ai facut ca toate rotitele astea sa porneasca, iti vei incasa partea ta. In plus, prietenul tau iti va fi recunoscator si le va spune probabil si altora cum a depasit el criza, fara sa investeasca averi in publicitate. Bineinteles ca nu se va lauda la concurenta, insa asta e, nu le poti avea pe toate.
Hai ca se poate!








