Ultima zi la Bookfest

Ieri am fost la Bookfest aproape de ora  inchiderii. Va zic, in caz ca nu stiati deja, ca ziua inchiderii e cea mai indicata zi pentru a vizita expozitia de carti si mai ales pentru a-ti lua acasa lectura suficienta, cat sa-ti ajunga pana la urmatoarea editie. Asta in caz ca nu este vreo lansare de la care nu vrei sa lipsesti, in zilele precedente. 😀

Eu am plecat de acasa cu cateva titluri de carti in cap. Printre ele si Toti oamenii sunt muritori de Simone de Beauvoar. Am cautat-o si am gasit-o pana la urma la standul cu cartile scoase de Cotidianul. De fapt n-am gasit-o eu, ca mie imi fug ochii si nu gasesc decat foarte rar ceva ce caut, intr-o multime de carti. A gasit-o Carmen, prietena mea care are inca privirea agera.  🙂

Cand am vrut s-o platesc, am aflat cu parere de rau ca, din pacate cartea nu era de vanzare, era doar expusa  in biblioteca, pentru ca facea parte din Colectia Cotidianul. In clipa in care domnisoara de la stand mi-a spus treaba asta, probabil ca am facut asa o fata si am avut asa o privire, incat mi-a spus cu cea mai suava voce posibila: “N-am voie sa vand aceasta carte, daca insa o doriti, v-o pot face cadou, dar n-am voie sa o vand.” OMG  🙂

Printre celelate carti cu care am plecat de la Bookfest ( da, am mai luat si altele, nu doar ce mi s-a dat moka 😀 )  este si Jurnalul Oanei Pellea. Imi place mult Oana, ca actor si  ca femeie. Are o frumusete si o putere de atractie care pe mine ma fascineaza. Ea si Maia, insa asta-i alta poveste.

Mi-a placut la targul de carti si deja astept sa vina urmatorul. E o ocazie excelenta de a-ti lua carti bune pe bani putini. Intr-un fel e un sacrilegiu sa faci reducere la carti, insa mie niciodata nu-mi ajung banii sa-mi iau suficiente, asa ca ma bucur cand sunt la reducere. Poate si pentru fatul ca n-am avut o biblioteca prea mare in copilarie. Eram insa cel mai fidel client al Bibliotecii Publice. Am zis bine client?!

Am citit deja mai mult de trei sferturi din Jurnal si-mi place. Zice autoarea niste chestii, pe care cred ca le stim noi toti si  care aplicate, ar schimba probabil lumea. In bine. Insa lumea nu vrea sa fie schimbata. E ca un sef orgolios si prost, ce nu-si gaseste locul si care nu accepta sfaturi decat foarte rar si doar pe cele care vin de la oameni mai idioti ca el.

Ma opresc, ca altfel cine stie ce mai zic. 🙂

(Visited 46 times, 1 visits today)
Cristian Gheorghe

@Nina, nu am fost la Bookfest. Am preferat să mă duc cu fii-mea în Cișmigiu. Expoziția aceea nu e de cărți ci a editurilor care vor să se promoveze. Din păcate, cărțile au ajuns să fie folosite și în bătălia media, vezi Adevărul vs Jurnalul național. Păcat. Cărțile sunt cărți și trebuie să stea în biblioteci sau librării nu în expoziții sau alte mijloace de a acapara piețe. Părerea mea. Mă gândesc să revăd zilele astea Fahrenheit 451. Vom prețui cărțile cu adevărat atunci când nu vor mai fi. Dacă n-ai văzut acest film, să-l cauți.

nina

@Cristian- o sa-l caut.:)
Nu-s de acord cu tine, imi palce sa cred ca stiu sa pretuiesc cartile. Cat despre batalia media, putin imi pasa de Adevarul sau Jurnalul atata timp cat din toata treaba asta, oamnenii se aleg cu niste carti, pe care copii lor le vor avea in casa si asta le va starni poate pofta de citit, intr-o zi.
Din nefericire, altfel cititul ar ramane doar pentru cei care-si permit si asta nu-i corect.

Cristian Gheorghe

@Nina: și eu prețuiesc cărțile. Altfel nu m-ar durea când văd că sunt folosite așa cum am descris mai sus. Aș vrea să cred că din bătălia asta media oamenii vor citi mai mult. A cumpăra o carte odată cu un ziar nu înseamnă că o vei și citi. O pui în raft și gata. Cărțile și copii: e un subiect foarte delicat după părerea mea. Cei mici sunt atât de bombardați de informații pe toate căile zi de zi încât nu mai găsesc acel FIOR pe care l-am trăit noi în copilărie când citeam. preferă să vadă ecranizări.Winnetou? vezi filmul. Jules verne? vezi porcăria aia 3d cu călătorie spre centrul pământului. E suficiență, comoditate. Păcat. E și vina părinților că nu educă progeniturile spre lectură, dar… asta e altă poveste. Aoleu ce m-ai stârnit! Iartă-mă 🙂

nina

@Cristian- daca 10% din cei care cumpara cartile de la ziare, le si citesc, inseamna ca toata povestea a meritat sa se intample. 🙂
Nu-i vorba de iertare, discutam.

ioana

nina, daca te uiti la reclama, nu mai stiu la care din ele, nu zice “100 de carti pe care trebuie sa le citesti” ci “100 de carti pe care trebuie sa le ai in biblioteca”.
sa citasca 10% cartile este extrem de putin. de ce sa nu le citeasca toti, cat mai multe.
aveam si eu televizor dar noaptea stateam pana tarziu citind si muream de placere, cautam cititul ca o evadare, nu era o corvoada… si eram multi care faceam asta. arata-mi tu doi copii acum care discuta despre o carte in afara de harry potter. nu e firesc.
in plus, orice stand de carte, astazi, este deprimant, totul este atat de nou, stralucitor, nicio carte nu mai miroase a… carte veche. nimeni nu mai are rabdare sa citeasca, toata lumea scrie, iar cand se citeste, se intampla mai mult ca sa te poti lauda, sau ca ai ocazia sa vorbesti undeva in public despre cine stie ce carte, sa te auda cineva.
cititul nu mai reprezinta de mult o lume care sa iti starneasca imaginatia si nu este bine sa ne multumim cu putin, ne-am obisnuit asa, oricat de putin din ceva bun… cand e din ce in ce mai putin bine, e din ce in ce mai mult de rau.

nina

@ioana- Exista copii care citesc. Asta-i cel mai important. Pana la urma ce-i in neregula cu Herry Potter? Chiar daca citesti o carte doar ca sa te dai mare ca ai citit-o (desi personal nu cred ca face cineva treaba asta), e imposibil sa nu ramai cu nimic dupa asta.
Tu in mare parte ai dreptate dar asa a fost si asa va fi lumea in continuare. Ia uite ce zicea Tanase acum 60 de ani:
Si cu asta ce-am facut?”

Ne-am trezit din hibernare
Si-am strigat cat am putut:
Sus Cutare! Jos Cutare!?
Si cu asta ce-am facut?

Am dorit, cu mic, cu mare,
Si-am luptat, cum am stiut,
S-avem noua guvernare?
Si cu asta ce-am facut?

Ca mai bine sa ne fie,
Ne-a crescut salariul brut,
Dar traim in saracie?
Si cu asta ce-am facut?

Ia coruptia amploare,
Cum nicicand nu s-a vazut,
Scoatem totul la vanzare?
Si cu asta ce-am facut?
Pentru-a castiga o piine,
Multi o iau de la-nceput,
Ratacesc prin tari straine?
Si cu asta ce-am facut?

Traversam ani grei cu crize,
Leul iar a decazut,
Cresc intruna taxe-accize?
Si cu asta ce-am facut?

Totul este ca-nainte,
De belele n-am trecut,
Se trag sforile, se minte?
Si cu asta ce-am facut?

Se urzesc pe-ascuns vendete,
Cum nicicand nu s-a vazut,
Tara-i plina de vedete?
Si cu asta ce-am facut?

Pleaca-ai nostri, vin ai nostri!
E sloganul cunoscut;
Iarasi am votat ca prostii.
Si cu asta ce-am facut?

ioana

pai de-asta si este lumea asta in continuare, pentru ca ne resemnam, pentru ca daca ni se pare o iubire imposibila, nu mai iubim, dau daca ni se pare sau stim ca nu vom castiga o bataline, preferam sa nu luptam decat sa ne simtim infranti. daca ne gandim o clipa, ceea ce spun eu nu este idealist, pentru ca asta dorim, sa traim intr-o lume ideala, dar nu miscam un deget. pentru ca totul ni se pare inutil, preferam sa ne resemnam si sa traim cu din ce in ce mai putin. prin ceea ce spun nu cer o razvratire si nu ma revolt, dar nici nu pot intelege resemnarea. da e minunat sa ne multumim cu putin si sa apreciem binele oricat de mic este, dar atunci cand acest bine creste, nu cand se diminueaza. atunci ar trebui sa fim ingrijorati.
uite mi-am amintit si eu vreo doua versuri ale cuiva, doar ca sunt putin albe:
Cu ultimele puteri adunate
îl caut pe Sisif printre stânci,
îl caut să ne înşelăm împreună soarta:
poate că azi-mâine vom începem cu toţii
să trăim.

nina

@ioana- foarte frumoase versuri 🙂
Daca tu ai inteles ca eu m-am resemnat, ai inteles gresit. Spun doar ca intotdeauna vor exista oameni care lupta pentru o iubire imposibila si oamneni care nu mai incep lupta pentru ca se stiu deja infranti. Asta nu o vei putea schimba, e in firea noastra sa fim diferiti.

Cristian Gheorghe

Pe mine mă enervează ce scrie pe unele coperți de cărți: ”De la autorul succeselor X și Y” sau ”Fanii seriei XYZCX vor iubi această carte”. De asemenea diareea de romane și serii și cicluri Potter-style sau CodulLuiDaVinci-style, sau… whatever.
@ioana: da, și eu tânjesc uneori după mirosul acela de carte veche… Atunci simt nevoia să vizitez un anticariat. Îmi prinde bine.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.