Archive for iunie, 2009
Ultima zi la Bookfest
Iun
Ieri am fost la Bookfest aproape de ora inchiderii. Va zic, in caz ca nu stiati deja, ca ziua inchiderii e cea mai indicata zi pentru a vizita expozitia de carti si mai ales pentru a-ti lua acasa lectura suficienta, cat sa-ti ajunga pana la urmatoarea editie. Asta in caz ca nu este vreo lansare de la care nu vrei sa lipsesti, in zilele precedente. 
Eu am plecat de acasa cu cateva titluri de carti in cap. Printre ele si Toti oamenii sunt muritori de Simone de Beauvoar. Am cautat-o si am gasit-o pana la urma la standul cu cartile scoase de Cotidianul. De fapt n-am gasit-o eu, ca mie imi fug ochii si nu gasesc decat foarte rar ceva ce caut, intr-o multime de carti. A gasit-o Carmen, prietena mea care are inca privirea agera. 
Cand am vrut s-o platesc, am aflat cu parere de rau ca, din pacate cartea nu era de vanzare, era doar expusa in biblioteca, pentru ca facea parte din Colectia Cotidianul. In clipa in care domnisoara de la stand mi-a spus treaba asta, probabil ca am facut asa o fata si am avut asa o privire, incat mi-a spus cu cea mai suava voce posibila: “N-am voie sa vand aceasta carte, daca insa o doriti, v-o pot face cadou, dar n-am voie sa o vand.” OMG
Printre celelate carti cu care am plecat de la Bookfest ( da, am mai luat si altele, nu doar ce mi s-a dat moka ) este si Jurnalul Oanei Pellea. Imi place mult Oana, ca actor si ca femeie. Are o frumusete si o putere de atractie care pe mine ma fascineaza. Ea si Maia, insa asta-i alta poveste.
Mi-a placut la targul de carti si deja astept sa vina urmatorul. E o ocazie excelenta de a-ti lua carti bune pe bani putini. Intr-un fel e un sacrilegiu sa faci reducere la carti, insa mie niciodata nu-mi ajung banii sa-mi iau suficiente, asa ca ma bucur cand sunt la reducere. Poate si pentru fatul ca n-am avut o biblioteca prea mare in copilarie. Eram insa cel mai fidel client al Bibliotecii Publice. Am zis bine client?!
Am citit deja mai mult de trei sferturi din Jurnal si-mi place. Zice autoarea niste chestii, pe care cred ca le stim noi toti si care aplicate, ar schimba probabil lumea. In bine. Insa lumea nu vrea sa fie schimbata. E ca un sef orgolios si prost, ce nu-si gaseste locul si care nu accepta sfaturi decat foarte rar si doar pe cele care vin de la oameni mai idioti ca el.
Ma opresc, ca altfel cine stie ce mai zic.
Doua zile de jurnal
Iun
Mentinez ca am acceptul copilului sa scriu acest post.
Sonia are un jurnal, in care scrie din cand in cand cu ce-si mai petrece timpul, desi a aflat de la nu stiu cine, ca in jurnal nu trebuie sa scrii ce ti se intampla, ci ce-ti doresti tu si nu vrei ca ceilalti sa afle. Ea zice ca tot ce-si doreste ne spune, ca asa a observat ca i se implinesc dorintele mai repede.
Nimeni nu citeste ce scrie ea acolo, nici macar Iulia, insa ea nu ne interzice sa-l citim, zice ca e ca o poveste in care personajele sunt reale. Jurnalul l-a luat, cum era si normal cu ea la tara la bunici. Aici era tot timpul lasat in fata mea pe masa, insa nu ma tenta sa-l citesc, mai ales ca scrie atat de urat (caietul nu are paginile liniate si ea scrie stramb) incat cu greu as intelege ce-a vrut sa spuna.
La un moment dat a batut vantul, caietul s-a deschis (stiu ca suna ca-n filme, da’ fix asa a fost ) si mi-am aruncat ochii pe foile mazgalite de un stilou, care a si curs pe alocuri. Imi pare rau ca n-am o poza sa vedeti grozavie de caligrafie. Am citit numai ultimile doua pagini, pe care vi le redau, citate aproximativ:
sambata 13 iunie 2009
*A sosit in sfarsit si ziua cea mare. Azi plec la tara la bunici. Abia astept sa ajung, sa-mi regasesc prietenele si sa ne petrecem impreuna vacanta de vara.
*Of, am intarziat un pic plecarea, pentru ca am trecut pe la Cora sa mai luam cate ceva pentru bunici. Mancare adica.
*Of, ne-am mai intoars si acasa pentru ca tati a uitat sa i-a ceva, un aparat, cu care sa-l ajute pe tataia la treaba. Abia astept sa ajungem.
*Sunt cea mai bucuroasa! Am ajuns in sfarsit la bunici. Imi place mult de tot aici. Imi vine sa locuiesc aici si sa ma duc la scoala asta din sat care e foarte frumoasa. Am fost cu Iulia si l-am plimbat pe Deizi, (n.r. asta-i cainele bunicilor) si m-am distrat pe cinste. Sunt foarte fericita si entuziasmata, ca am ajuns la bunici! Va fi o vacanta minunata!
duminica 14 iunie 2009
Azi este cea mai plictisitoare zi din viata mea. Niciuna dintre prietenele mele, nu a venit inca la bunici. Iulia (alta Iulia), singura pe care era normal sa o gasesc acasa, este internata in spital. Mi-am dat seama ca nu am nici piscina si ma plictisesc rau aici. Ma duc sa vad ce pot sa fac, sa-mi treaca plictiseala….
Deja mi-e dor
Iun
Pentru ca a inceput vacanta mare, am dus fetele la tara la bunici. Le-am zis ca le las doua luni, ceea ce nu-i adevarat, da’ eu nu le-am mintit, doar ca ma vor chema ele mai devreme. Asa sper.
Au trecut abia doua zile si deja mi-e dor de ele. Stiti ca-i o expresie: ” Fara copii casa parca-i goala”? E super-adevarata vorba asta. E goala, tacuta, plictisitoare si nasoala. Tre’ sa-mi gasesc urgent o ocupatie ca altfel o iau razna. Noroc ca luni incep serviciul. Acum o saptamana nu m-as fi asteptat de la mine sa gandesc asa.
Ele se simt minunat la bunici, doar ca ieri m-au sunat sa-mi spuna sa le trimit o piscina, ca-i garla cam departe (10 minute) si mamai nu vrea sa stea toata ziua pe malul raului.
Mi-au mai spus ca plimba catelul de doua trei ori pe zi, la sosea. Saracu’ caine pica seara lesinat. Au si copii cu care sa se joace, au si maidan la 10 metrii de casa bunicilor si ce-i mai important, au magazin.
Ce ciuda mi-e ca nu pot sta si eu toata vara acolo! 
Mi-am spart nasul
Iun
Nu glumesc!
Ma doare rau de tot. Nici macar nu pot sa ating locul.
Ieri ma apucase harnicia si gospodaream prin casa. Sa nu faceti asta niciodata, ca dauneaza grav sanatatii. Cum saptamana trecuta a cumparat sotul o placa de plastic care ajuta la impachetat tricouri, m-am hotarat sa-mi reamenajez sifonierul.
Am scos toate hainele din el si dai si impacheteaza, sorteaza, arunca… Sunt asa de incantata de placa asta de plastic, incat daca ma chemati, vin sa va impachetez frumos toate tricourile si camasile.
Cand treaba a fost 99% terminata, adica mai aveam doar sa le iau din pat, teancuri teancuri si sa le pun in sifonier, cineva, un om rau, m-a injurat. Am luat frumos si cu grija un pachet de tricouri liniar aranjate si cand m-am intors cu fata inspre rafturi, n-am apreciat bine distanta si nasul fiind mai in fata, i-a fu..t una la usa sifonierului, de am zis ca a scos-o din balamale.
Evident ca am vazut stele verzi si nu am inteles ce m-a lovit decat dupa 2-3 minute, insa dupa aia, cate injuraturi si-a luat usa aia, aoleuu, de parca ea saraca ar fi fost de vina. Da’ nu trebuia sa dau si eu vina pe cineva?
Cum va spuneam ma doare rau, mi-a curs si sange. Partea buna e ca nu se vede pe dinafara, ca ma doare. E doar o mica pata rosio-movulie-pamantie, care sper sa treaca cu fond de ten.
Mama-mama, ce concediu misto am!
Prima amintire
Iun
Prima amintire vine de undeva de foarte departe. Fie ca-ti amintesti ceva de la 2-3 ani, fie ca prima ta amintire dateaza de la 5-6 ani, aceasta prima amintire te-a marcat profund ca si copil. Ti-a ramas in minte pentru ca a insemnat pentru tine ceva major. A declansat un clic, pe care in alte imprejurari nu l-ai fi sesizat, insa asa……
Prima amintire poate fi legata de vocea mamei spunand o poveste. Liiceanu spune ca amintirea lui cea dintai este momentul in care, mama ii citeste pe la 3 ani povestea Puiul. Il marcheaza, il face sa planga si intelege ca spre deosebire de povestile cu balauri, patania Puiului este foarte reala si apropiata de lumea lui.
Prima mea amintire este de pe la 2 anisori si este legata de (mai mult…)
Tags: amintiri, copii, semnificatii
17 iunie
Iun
1932- s-a nascut Sabin Bălaşa la Dobriceni, Olt (d. 1 aprilie 2008, Bucureşti). Obsesia declarată a vieţii şi a artei lui Sabin Bălaşa a fost să iniţieze o mare renaştere artistică şi culturală.Pe Sabin Bălaşa nu trebuie să-l explici ca să-l simţi, şi abia după ce-l simţi începi să-ţi explici lumea în care ai simţit.
- Razboinicii – Sabin Balasa
Lacu Sarat sau mostra de turism in Romania
Iun
Duminica am fost la Lacu Sarat. “Statiunea” este situata langa Braila pe drumul inspre Slobozia. Nu stiu sa va dau coordonatele mai corect de atat, pentru ca s-a stricat GPS-ul cand i-am dat sa-mi gaseasca adresa.
Am ajuns si fara GPS relativ usor, dupa ce ne-am ratacit, am nimerit intr-o padure si ne-a indrumat apoi, paznicul padurii.
Am lasat masina in parcarea amenajata inainte de Revolutie si am mers pe jos, printre masini parcate pe alei, desi era la intrere un mare semn de interzis, pana la intrarea pe plaja Lacului Sarat. Am zis plaja? Scuzati, am vrut sa zic un camp usor in panta, cu iarba arsa.
Ca sa intri platesti taxa si tu si copilul, nu conteaza cati ani are, ca tot suflet este si la o luna si la 10 ani. 4 lei intrarea pentru adulti si 2 lei pentru copii. Ieftineala fata de alte locuri, insa mai bine dai mai mult si stii de ce ai dat.
Statiunea despre care vorbesc este prezentata asa si mi-ar fi placut tare de tot, sa gasesc acolo ceva in genul prezentarii. Insa ca aproape intotdeauna, socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ.
Trecand peste toate inconvenientele cu plaja si aleile statiunii, vezi in toata splendoarea lui LACU SARAT. Arata dezgustator, insa cica e sanatate curata. Probabil ca daca s-ar interveni asupra lui, in sensul de curatare sau mai stiu eu ce-i mai trebuie, s-ar strica elementul NATURAL si apa si-ar pierde calitatile.
Una peste alta am stat cateva ore acolo, insa nu cred ca am sa mai merg prea curand. Am plecat fara sa gasesc toaleta. Daca era, era bine ascunsa, ceea ce nu-i neaparat un lucru rau, cine stie ce mai gaseam si acolo.
Mi-a placut in schimb namolul. Eu sunt fan namol. S-a dat si Sonia pe tot corpul, inclusiv pe costumul de baie si pe fata. Pe Iulia am apucat s-o dau la un singur cot, insa s-a strambat si mi-a zis ca daca o mai ating cu asa ceva, ea lesina. Ii spusese taica’su ca e facut din hândel.
Am mai gasit un lucru pe jumatate bun in Lacu Sarat. Inghetata de 1 leu, la cornet. Asta a fost jumatatea buna. Dupa ce o cumperi, in secunda unu incepe sa se topeasca, pentru ca-i facuta cu maximum posibil de apa.
In rest, toate bune!
Tags: lacu sarat, Romania, statiuni
Traim oare degeaba?
Iun
Cat traieste, omul se zbate sa razbeasca, sa-i fie bine sa aiba ce manca, ce imbraca… Mai vrea si ceva distractii, casa, masina, concedii etc. Asa si? La ce ne folosesc pana la urma toate astea? Care e rostul nostru pe lumea asta, sau mai grav, avem noi oare un anume rost pe lumea asta?
Sunt desigur cativa oameni, care reusesc sa nu fie uitati. Sunt studiati in scoala, sunt celebrii, ii stie toata lumea. Au reusit sa lase ceva omenirii, n-au trait degeaba, vorba aia. Dar chiar si asa, cu ce-s ei mai fericiti acum, cand nu mai sunt, fata de domnul Ionel, de la capul strazii, care a murit acum o saptamana si de care, peste doua generatii nu-si va mai aduce nimeni aminte?
Cu ce-l ajuta pe Eminescu faptul ca lumea ii invata azi poeziile? Simte cumva acum Brancusi, cand doi tineri se imbratiseaza sub Poarta sarutului? La ce-i folosesc lui Ceausescu acum, bateriile din aur de la baile casei sale?
Sa zicem ca traiesti, ca ai o viata frumoasa, o famile numeroasa si fericita, ca ai scris ceva carti la viata ta. Lumea nu te va uita prea usor, insa intr-o zi, ti se termina ata si te stingi. Ce-ti mai foloseste tie acum familia? La ce-ti mai sunt bune cartile scrise?
Desigur nu-s eu prima care a pus problema din punctul asta de vedere, insa stau si ma intreb, care-i scopul vietii noaste, raportate la noi? De ce sa vrei sa traiesti mai mult? Pentru ca viata e frumoasa? Asa si?
Sunt sigura ca imi scapa ceva, insa voi cunoaste oare pana la urma, ceva-ul asta?
Traieste clipa, dincolo de ea s-ar putea sa nu fie nimic!
Sfarsit de an scolar
Iun
Nu stiu cati dintre voi, simt ca se mai termina un an de scoala. Eu simt la dublu. Ieri s-au predat cartile, s-au incheiat si mediile (evident ca Sonia nu a avut carnetul de note la ea). Copiii asteapta vacanta mare, de parca n-ar mai fi fost niciodata in vacanta.
Numai invatatoarea parca nu vrea sa se opreasca. Le da in continuare teme, de parca ar fi in mijlocul semestrului. Au avut de scris pentru azi (ultima zi de scoala, maine e doar serbarea de inchidere) teme imense.
Imi amintesc ca in ultima zi de scoala, nici nu ma mai imbracam in uniforma. Ne duceam mai mult de forma la scoala, mai mult sa ne luam la revedere de la colegi si de la profesori. Vorbeam despre vacanta, despre ce are de gand fiecare sa faca, unde se va duce, etc.
Acum copiii vorbesc despre caietele pe care isi vor face temele de vacanta, despre ce program de scris vor avea in fiecare zi, despre recapitulari de materii.
In afara de cateva lecturi obligatorii pentru vacanta si de repetat din cand in cand tabla inmultirii (e musai sa o stii pe asta ), nu cred ca o sa le las pe fete sa faca ceva legat de scoala, in vacanta de vara. Daca tot e vacanta, barem s-o simta.
Poate gresesc si poate nu asa trebuie procedat, insa eu am vazut de aproape cat au muncit copiii astia tot anul scolar, cate probleme au rezovalt, cate texte au analizat (asta se face acum in clasa a-III- a) si cred sincer ca au nevoie de cateva luni in care sa se gandeasca putin sau chiar deloc la scoala.
Zi aglomerata, plec in Austria- later edit
Iun
Pentru cei care nu stiu despre ce e vorba, mentionez ca nu plec nicaieri.
Doar ca azi, ne intalnim in Viena caffe, toti cei care trec pe aici si au chef de o iesire la aer si la vorba, in strainatate.
Intalnirea a mai avut loc si saptamana trecuta si se vrea a deveni un obicei. Pentru cei curiosi sa stie cum a fost, vedeti poze la Ioana si impresii la Jokerstyle si la Coana Zoitzica.
Cine poate, cine vrea, e asteptat cu mare drag, la un pahar de impresii extra-viruale, ca tot e moda sa li se spuna bloggerilor ” get a life“.
Daca vrei sa vii, lasa aici sau pe la oamenii astia de mai sus, un comentariu, ca sa stim sa-ti oprim scaun.
Later edit:
Citat aproximativ din Fanus Neagu: Daca bei mori. Daca nu bei iar mori. Haideti barem sa bem pana n-om mai putea.
Si am beut. 
A adus coana zoitzica vinul promis, vin de mare angajament, pe care l-am baut.
Lume multa si de calitate, o sa-i enumar aici doar ca sa ramana scris, daca cumva cineva vreodata ar vrea sa faca o retrospectiva a prezentei la aceste intalniri si cel care are mai multe participari, sa ia un premiu ceva, ne gandim noi.
Au fost asa, Oana adica coana zoitzica, a adus vinul si a primit o carte cu semnatura , Carmen, prietena mea, de la care nu am inca impresii, Roxi, ce a gasit pana la urma locatia si de la care am aflat ca a dat ultima data 1200 lei ca sa-si recupereze masina ce-i fusese ridicata si de care a uitat cateva zile , Ortansa fata lui Beti, care seamana cu mama picatura, care-i frumoasa, frumoasa si isi permite sa manance paste, inca, Mister Big, baiatul care a lansat sloganul “Love can begin here”, Nicu adica Jokerstyle care-i exact cum mi-am imaginat si pe care inca il lasa Vera (sotia) sa iasa cu fetele la un pahar de vorba, Cristian, care a venit direct de la o licitatie, un tip pe care fiecare dintre noi si l-ar dori prieten, Sabina pe care mi-a facut o reala placere sa o cunosc, o fata care gandeste exact cum mi-as dori sa o faca peste ani si fetele mele si ultimul dar nu cel din urma George adica Jock de rock, un tip cu alura de jucator de rugby, sport pe care l-a si practicat, care povesteste cu mult haz si al carui blog il voi citi de azi inainte.
Nu stiu daca se intelege ca am fost si eu si Beti, da va spun acu’ ca sa nu las loc de interpretari.
