Pofta

Imi place viata de la sat,
Mi-e dor de ea,
Dar e plecata azi, poate si maine.

Va reveni cu siguranta intr-o zi,
Sa-mi puna unt cu gem pe paine.

Ma va privi duios ca altadata
Si-mi va fi mama, poate chiar si tata
Ma va aduce iarasi intr-o lume
Ce-a disparut o vreme, s-a ascuns.

Va aparea ca un firesc raspuns
Sa-mi puna iarasi, unt cu gem pe paine.

Povestea poeziei

Acum doua trei- seri, mi-a fost o pofta nebuna de unt cu gem pe paine.    Prima data cand am poftit foarte tare la asa ceva, aveam 8 ani si eram la tara la bunici. Ramasesem in grija unui var mai mare si venise timpul sa mancam. El si-a pus pe o felie de paine proaspata, unt si apoi magiun, iar mie si fratelui meu ne-a servit cate o bucata de mamaliga rece, presarata cu sare. Evident ca a vrut sa faca misto de noi, insa i-am purtat pica pentru momentul ala, toata viata. De atunci am ramas cu o sensibilitate fata de tartina cu unt si gem si cu o ura neretinuta in privinta mamaligii cu sare.

De aici pana la poezie n-a mai fost decat un pas. Ma duc sa-mi pun niste unt cu dulceata pe paine.

Tags: copilarie, traume, versuri

You can leave a response, or trackback from your own site.