O poveste adevarata

Eram in dimineata zilei de 22 decembrie 1989, acasa, la Targoviste. Aveam 17 ani. Stateam toti 4 ( eu, mama, tata,  si o colega),  in bucatarie, singura camera incalzita din casa. Mama facea covrigi calzi. Parca o vad, ii baga intai in apa fiarta si apoi la cuptor. Ascultam la radio  Europa Libera, despre ce se intampla la Timisoara. Nu stiam la ce sa ne asteptam. La televizor era numai  muzica simfonica, neintrerupta de nimic. Pana in jur de ore 11, cand ,muzica a fost intrerupta si in studio au intrat revolutionarii. Nu-l cunosteam decat pe Caramitru si auzisem de Dinescu, dar de vazut, nu-l vazusem niciodata. Ne-au spus ca Ceausescu a fugit, apoi evenimentele s-au precipitat si ne-am dat seama ca din fata televizorului, nu ajutam cu nimic la Revolutia Romana. Tata a plecat primul.  A zis doar ” Ma duc in oras sa vad ce se intampla” si a plecat. Nu ne-a spus sa stam acasa, nu ne-a luat cu el. Noi am hotarat ca-i mai bine sa mergem in oras, ” sa iesim la revolutie” .  Am plecat amandoua in oras, pe strazi. Mama a ramas acasa, sa faca covrigi pentru colindatori si sa se uite hipnotizata la televizor. In drumul spre centrul orasului, ne-am intalnit cu multa lume cunoscuta. Toti extrem de bucurosi, galagiosi. La un moment dat l-am vazut pe tata mergand singur pe celalalt trotuar, cu sapca trasa pe frunte si cu ochii in pamant ( cred ca lui ii era inca frica). Ne-am dus la el ( l-am facut comunist) si el, cand ne-a vazut, ne-a sfatuit parinteste sa nu stam singure, sa ne alaturam tinerilor care aveau in maini steaguri cu gaura in mijloc si mergeau spre sediul politiei. Ne-am intalnit acolo si cu alti colegi. Am scandat “Jos Ceausescu” si “Jos comunismul”  la inceput si am terminat cu “ Militia e cu noi” atunci cand militienii din sediu, au iesit afara si si-au scos centurile de pe ei.

La un moment dat, cineva a anuntat ca Ceausescu si Elena sunt in  Targoviste. Tin minte ca, ne-am urcat in dacia rosie a unui coleg si am plecat sa-i cautam. Nu va imaginati ca mergeam tare, strazile erau ticsite de oameni si abia puteai sa treci cu masina, dar tipam din masina ca nebunii, ca ne ducem sa-l prindem pe Ceausescu.

Sediul politiei din Targoviste era pe acelasi bulevard ( Bulevardul Castanilor) cu unitatea militara unde peste trei zile era impuscat Ceausescu. Nu mai stiu ce a urmat. Am auzit zvonuri ca sunt in magazinul Muntenia, apoi ca se trage din magazinul Muntenia, ca sunt morti pe platoul din fata sali Sindicatelor. Am umblat bezmetici prin oras si unde auzeam ca se trage, ne duceam si noi, fara sa ne gandim la riscuri. Nu cred ca a fost cineva, care atunci a fost in oras si care s-a gandit la riscuri ( in afara de tata 😀 ).

Bineinteles ca nu se stie cine a tras in acea zi in Targoviste, si nici in noaptea urmatoare. Noi am sfarsit ziua undeva intr-o clasa a liceului nostru, facandu-ne vise pentru ce va urma. Seara tarziu ne-am intors acasa si a doua zi ne-am dus cu colindul. Am primit si covrigi proaspeti de la mama. Cei mai buni covrigi.

Pe 24  am aflat ca la Bucuresti un prieten bun murise. Era militar in termen si fusese impuscat in misiune. Numele lui este –Puiu Petre ( 383 )
Profesie: Soldat in termen UM 01210, sublocotenent post-mortem
Data nasteri: 11.09.1969
Locul nasterii: Targoviste, Dambovita
Calitate: Erou Martir

Azi, sa aprindem cu totii o lumanare, pentru cei care n-au avut norocul sa se intoarca acasa, de la Revolutie.

(Visited 32 times, 1 visits today)

Related Post

S-a intamplat acum 24 de ani

[…] Eram in dimineata zilei de 22 decembrie 1989, acasa, la Targoviste. Aveam 17 ani. Stateam toti 4 ( eu, mama, tata,  si o colega),  in bucatarie, singura camera incalzita din casa. Mama facea covrigi calzi. Parca o vad, ii baga intai in apa fiarta si apoi la cuptor. Ascultam la radio  Europa Libera, despre ce se intampla la Timisoara. Nu stiam citeste continuarea […]

Vienela

La revolutie, toti baietii din generatia mea erau soldati si tare ne-a mai batut inima pentru ei in acele zile. La o clasa vecina era un baiat linistit, cu al carui frate eu eram buna prietena. A fost singurul ghinionist care si-a pierdut viata atunci, iar strada unde locuia ii poarta numele acum. 🙁

Your email address will not be published. Required fields are marked *