O invitatie pentru weekend

Dacă nu aveți ce face weekend-ul ăsta și stați în București (cred că vorbesc singură, lumea e ori la munte, ori la  mare, dar eu încerc) haideți la show-ul aviatic de la Băneasa (BIAS).

Ani de zile n-am înțeles utilitatea acestor show-uri și nici azi n-o înțeleg, numai că acum am hotărât să-mi depășesc o preconcepție și să merg să văd live cum e să fii acolo, pentru că de fiecare dată am văzut puzderie de oameni la prezentările astea aviatice și-aș vrea să le înțeleg plăcerea.

Ba am văzut că am o mulțime de prieteni care s-au tot dus la astfel de evenimente de la care se întorc super încântați.  Mie de fiecare dată mi-e frică să nu pățească ceva vreun parașutist sau vreun pilot. Dar asta e, fiecare cu pasiunea lui, recunosc că dacă mi s-ar fi ivit ocazia aș fi riscat un salt cu parașuta, dar nimic mai mult de atât. Ce? E mult și atât? Asta e, eu aș sări.

Continue reading O invitatie pentru weekend

Renovam si noi anul asta?

Măcar o cameră?

Am început să zugrăvim acum doi ani. Am cumpărat tot ce ne trebuie și vreme de două zile am zugrăvit și oarecum redecorat camerele fetelor. Am fost atunci extrem de entuziasmați, hai că merge repede, hai că ne pricepem, hai că mai avem doar două dormitoare, un hol, două băi și-o bucătărie și cam asta a fost tot. Adică n-am mai făcut nimic.

Anul asta am zis că nu trebuie să lăsăm să treacă vara până nu terminăm de renovat și restul casei. Bine,  lavabilul nu mai e bun și trebuie să luăm altul, dar și moda amenajărilor s-a mai schimbat așa că într-un fel e bine că vom fi în tendințe. Care tendințe ne vin mănușă. Adică poate nu trebuie să reinventăm roata. Mai exact nu trebuie să cumărăm mai nimic. Doar niște obiecte decorative că pe cele vechi s-a cam pus praful și nu știți cât de greu e de scos de pe un puzzele 3D cu o corabie.

În fine așa gândeam eu când am aflat de FAVI un motor de căutare pentru mobilă și decorațiuni, care a strâns la un loc o mulțime de magazine și de unde îți poți alege orice crezi că ți s-ar potrivi în casă.

Continue reading Renovam si noi anul asta?

Army bomb

Da, nici eu nu știam ce înseamnă acum câteva zile și nu cred că sunt nici măcar cu o secundă mai deșteaptă acum că știu. Din contră.

Eram la o discuție mamă-fiice săptămâna asta și din vorbă în vorbă le-am spus fetelor, care vor pleca câteva zile la mare la sfârșitul lunii într-o tabără IYF, că s-ar putea să trebuiască să se descurce în tabără cu banii din pușculițe.

Fac aici o paranteză și vă spun că pușculițele astea sunt niște chestii de tablă în care se pun bani  în fiecare lună cu scopul ca de Crăciun fiecare din noi să poată cumpăra fără probleme cadouri pentru ei și pentru ceilalți. Nu se strâng acolo cine știe ce sume de bani, dar la momentul ăsta au vreo 300 lei fiecare.

Continue reading Army bomb

Ciorba de la pește

Sau ce am mâncat pe baltă.

Am stabilit ca anul acesta de Sf. Maria să mergem la pescuit. Nu mai fusesem de multă vreme, nu aveam nici măcar o undiță, nu mai vorbim de alte chestii legate de pescuit, cum ar fi o cutie mare care se deschide în multe alte cutii mai mici în care își țin pescarii toate cele de trebuință la baltă. Dar aveam ceaun. Și chef de mers la pescuit.

Am plecat dimineață devreme cu finii noștri (Mihai, Emilia și minunata Daria, fetița lor de aproape 6 ani sau pescărița, cum îi spunem acum după ce a prins pește singură cu undița ei personală). Știau ei un loc care s-a dovedit a fi altul (nu întrebați), dar am avut o poziție extrem de bună, pe marginea unei ape foarte prietenoase, în sensul că avea pește. Mai mult mic decât mare, dar cine se mai plânge acum când plutele joacă pe apă mai ceva ca Rengle pe tocuri. Balta e undeva în comuna Berceni. Și-au prins pescarii noștri, chiar Daria a spart gheața și a scos primul pește din baltă. Să te ții bucurie!

Doar că mie nu-mi ieșea din cap că vreau să fac ciorbă de pește. Nu borș că uitasem să iau…borș. Am zis ciorbă. Așa că l-am rugat pe Sorin să-mi facă o chestie din aceea care să-mi țină ceaunul desupra focului (dacă știți cum îi spune, vă rog!), să-mi aducă lemne (erau acolo lăsate de oamenii care-și construiau case în zonă un morman mare de stinghii, am considerat că-s pentru noi) și să facă focul. Dacă vi se pare că i-am cerut prea mult, aflați că da, i-am cerut prea mult. Dar n-a zis nimic, le-a făcut și gata. Chiar nu mă așteptam să-i iasă atât de bine.

Continue reading Ciorba de la pește

Noi, grașii

Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi, în viaţa noastră nu există profesori mai severi decât viciile şi incapacităţile noastre. Acesta este un citat, numai că eu l-am scris într-o notă fără nicio altă informație și cum sunt bătrână bolnavă și grasă nu-mi mai amintesc de unde e. Important e că-i adevărat. Și da, am 70Kg.

Sunt înconjurată de grași și pofticioși. Este vina lor că am eu greutatea asta! Cum așa? Păi să vă explic:

  1. Mama soacră. Ea este vinovata principală, pentru că ea gătește. Și nu face o mâncare pe zi, face două feluri principale, un desert și o salată. Zilnic. Acum eu, om al muncii care pleacă dimineața de acasă și se întoarce cu ochii curgându-i de foame în jur de 17, cum să nu mănânc din tot ce a făcut ea? Spuneți voi, cum? De exemplu ieri: ciorbă cu găluști, cartofi cu rozmarin și friptură la cuptor, prajitură cu mere, salată de vinete și o salată de castraveți. Ce era să fac? Să mă culc flămândă? De când am venit de la serviciu și până seara nu mi-a stat gura.
  2. Soțul, Sorin. El cumpără dulciuri. Intrăm în Lidl și pe dreapta e ciocolata și pe stânga florile. Eu mă uit la flori el alege ciocolata. Cumpără mereu 5 ciocolate cu alune. Mari. Da, și alunele sunt mari. Mie nu-mi place de fel ciocolata, dar când el o mănâncă seara târziu desfăcând-o pe toată și așezând-o în pat, între noi, eu ce ar trebui să fac? Să n-o bag în seamă? Și asta se întâmplă în fiecare seară.
  3. Prietenii. Vin la noi cu înghețate, cu prăjituri, uneori chiar cu torturi. Bineînțeles că avem și prieteni care nu aduc nimic. Pe aceștia îi ador până în momentul în care sună și comandă mâncare de pe la restaurante din cele care îți trimit și desert deși tu nu ai comandat așa ceva. Dap, desertul ăla e așa de bun…

Continue reading Noi, grașii

Cum am ajuns să scriu din nou

Mi-a fost tare dor de scris! Am peste două sute de notițe în telefon, cu tot felul de gânduri, liste și, mai nou, proiecte. Planuri. Numai că nu m-am apucat de scris. Deloc.

În schimb am citit. Mult, de tot felul. Și când spun de tot felul chiar am citit de tot felul, de la cărți de matematică și puțină fizică până la anchete FBI și beletristica. De la politică (da exact, politică) și comunicare, la rețete de pâine adunate în cărți. Nu, încă nu fac cea mai bună pâine, doar mă laud cu ce am citit, ca să nu ziceți că am stat chiar degeaba toată vremea asta.

Dar iată că azi, marți 13 (știți că în legenda ghinionului e vorba de vineri 13, da?), zi cu noroc dacă nu luăm în calcul faptul că mi-am spart pentru a 8-a oară, de la inventarea telefonului și până azi,  ecranul mobilului. astazi zic, m-am reîntors la blog și m-am apucat de scris. Chiar dacă azi nu mai e nimeni aici, eu o să scriu, chiar dacă blogurile nu mai sunt ce-au fost și toată lumea e pe youtube eu m-am întors acasă.

Continue reading Cum am ajuns să scriu din nou

Înainte să fim ai voștri

Anul trecut am stat cam prost cu cititul, au fost în jur de 25 de cărți în total, cu tot cu cele neterminate, și au fost multe așa. Ori am eu pretenții prea mari de la carte, ori nu mai am suficientă răbdare să las un carte să mă prindă, ori … Ideea este că am renunțat la multe cărți și mi-am propus ca anul acesta să selectez mai atent cărțile care-mi  vor ajunge pe noptieră sau în kindle.

Am pornit 2019 foarte bine din punct de vedere al cărților, am terminat deja trei și citesc acum ceva în engleză (merge mai greu decât m-aș fi așteptat), dar azi vreau neapărat să vă povestesc despre această carte scrisă de Lisa Wingate (nu cred că am mai citit ceva scris de ea):  Înainte să fim ai voștri. 

Nu am citit nicăieri o recomandare, am intrat zilele trecute într-o librărie și pur și simplu cartea mi-a ieșit în față. Deși titlul semăna cu cel al seriilor pe care le citește  tineretul azi (Înainte să te cunosc, După ce te-am pierdut, etc), povestea asta nu-i deloc una asemănătoare. Dar deloc. Vorbim acum de o carte inspirată dintr-o poveste reală, fără ca niciun personaj să fie totuși real. Acțiunea se petrece pe două planuri, unul în perioada 1939-1940 și altul în zilele noastre. E despre copilărie, despre mii de copii smulși de lângă părinții lor și vânduți apoi către familii bogate și dispuse să plătească bani grei pentru a avea un copil (existau la mica publicitate din ziare anunțuri de tipul “Vrei să-ți faci un frumos cadou de Crăciun, ia-ți un copil cu ochii albaștri!”). Este despre încercări, despre nesiguranță, despre iubire, despre regăsire și alegere. Lucrurile acelea s-au întâmplat cu adevărat, poate nu cu Rill, Fern sau Judy, dar sigur cu mulți alți copii, cu multe alte destine.

Continue reading Înainte să fim ai voștri

Alocația după 18 ani

Odată ce împlinești vârsta de 18 ani ești automat scos din sistemul de alocații de stat pentru copii și dacă vrei să primești alocație în continuare (fiindcă ai dreptul, deoarece ești încă în timpul studiilor) trebuie să mergi la Agenția pentru plăți și inspecție socială de care aparțineți. Pentru București se merge în Magheru nr. 7 (și nu așa cum scrie pe net în Ion Câmpineanu 20). Acolo nu vă duceți așa, doar cu CI ci vă trebuie și de la unitatea de învățământ pe care o frecventați un formular (știu ei care), precum și un extras de cont pentru cazurile în care vreți să vă fie virată alocația pe card. Contul trebuie să fie pe numele copilului, că-i deja major și își încasează singur alocația.

Imediat ce au împlit 18 ani fetelor li s-a dat de la liceu formularul acela care dovedea că sunt încă eleve și cu el, cu extrasele de cont  și cu CI au mers împreună cu mai mulți colegi să depună actele la Agenția pentru plăți și inspecție fiscală. Totul a mers ca uns, peste o lună Sonia încasa deja alocația pe card, Iulia nu.

A mai trecut o lună, Sonia încasa din nou alocația, Iulia tot nu, așa că am mers împreuna la Agenția sus menționată să vedem ce s-a întâmplat.

Continue reading Alocația după 18 ani