Toane

valiza mea cu amintiri

Toane - valiza mea cu amintiri

O bălăceală

piscinaAvem o piscina mică. Lungă de 4m și lată de 2. Weekendul ăsta plecăm în vacanță, așa că inițial n-am mai vrut s-o instalăm încă. O umplem când venim, îi spuneam lui Sorin de câte ori încerca să-mi spună că el ar vrea s-o pregătească. Și nu-mi spunea rar. Cam de două ori pe zi aducea vorba de asta.

Până la urmă vinerea trecută într-un hei-rup demn de o cauză mai bună am montat monstrul (v-am spus că-i mică?!) și l-am umplut cu apă. Cam în 7 ore se umple, așa că a curs apa si vineri seara si sâmbătă până pe la prânz. Și credeți că dacă s-a umplut, gata, poți face baie? Nop. E apa rece, nu are suficient clor, trebuie reglat ph-ul, ce zici mă, ne-am învârtit pe lângă ea până duminică la prânz, când ne-am băgat picioarele în ea la propriu și la figurat. Și de aici a început dansul. Sau bălăceala.

Mai rău ca fetele sunt eu. Aștept în fiecare zi să treacă sorele de casa noastră, adică să se facă un 6 după-amiaza (nu-mi place și nici nu prea am voie la soare) și imediat intru la băceală. Bazine întregi cu stiluri diferite de înot, aqua gym, scufundări, toate se întâmplă în capul meu în vreme ce plutesc semi-inertă în piscina mea de 4/2m. Și e atât, dar atât de relaxantă chestia asta după fiecare zi de muncă, încât n-ai cum să nu-ți doresți să fie vară tot timpul anului.

Dacă ești și atât de isteț încât să-ți pui muzică și să-ți aduci și prosop din prima la sezlong, n-ai cum să nu-ți placă serile de după muncă, indiferent de cât de caldă a fost ziua. Și zilele astea au fost.

P.S. Mi-am luat aseara un costum de baie fain. Mai trebuie sa mai slăbesc vreo 10 kg și 20 de ani și gata.

Treapta a doua de liceu – picată

Eşecul este doar o altă faţă a succesului. De multe ori un lucru care ni se pare c-ar fi rău se dovedește în timp că n-a fost chiar așa, din contră.

Acum fix 27 de ani o întreagă generație de tineri se pregătea să dea examenul de treaptă, adică termina clasa a X-a  și trebuia să dea examen pentru admiterea în clasa a XI-a. Era momentul în care îți puteai schimba liceul, profilul, viața…

Era vara anului 1988 la Liceul Economic din Târgoviște. Două clase cu circa 60 de copii se pregăteau să dea un examen care le dădea dreptul la 15 dintre ei să-și continue studiile în liceul acela. La zi. La comerț. Dap, pe vremuri ca să devii vânzător îți trebuia școală. Erau acolo elevi foarte buni. Cam cum sunt cei de azi de la Creangă, sau de la Lazăr. Și nu doar câțiva, ci toți. Erau elevi care intraseră la liceul ăla cu medii de peste 9,16 la examenul de admitere în liceu, adică cu doi ani în urmă. Partidul hotărâse însă să renunțe la 45 de tineri buni.

Cred că nu mai e nevoie să spun că între ei se legaseră prietenii puternice și știți și voi ce valoare au prieteniile din adolescență. Cum să-ți dorești să intri tu în defavoarea altuia care-ți știa secretele și îți împărtășea visurile? Învățau cu toții zi și noapte. Voiau să rămână în liceu, dar mai mult decât atât, voiau să rămână împreună.

Au venit zilele examenului. S-au luat note extraordinar de mari la matematică, dar nu vreau să vă povestesc despre economie. Era economia lui Nicolae Ceaușescu. El era prezent în fiecare lecție. Iar materia se numea complet: Economie Politică.

Elevii vu primele 15 medii au intrat în jumatatea de clasa de comerț la zi aprobată în anul acela pentru Liceul Economic din Târgoviște.  Pentru ceilalți, pe care PCR-ul nu voia să-i piardă chiar definitiv, s-a înființat o clasă de școală profesională cu durata de un an și jumătate, făcută concomitent cu liceul la seral. Adică 30 dintre cei picați la zi, intrau automat la școala profesioanlă și la cursurile de liceu la seral.

Eram 30 de tineri (dap, am picat a șasea sub linie) fără prea mari speranțe pentru viitor. Numai că noi eram prieteni, eram împreună, eram uniți, și spre deosebire de colegii noștri care au intrat la zi am câștigat mult mai multe în anii ăia de liceu:

  • în primul rând noi aveam burse plătite de stat pentru că învățam o meserie. Luam în fiecare lună bani mulți, dacă îmi aduc bine aminte luam cam jumătate din salariul mamei, doar pentru că învățam chestii. Eram plătiți să învățăm și ni se părea minunat. Veneam la București să ne cumpărăm chestii mișto de îmbrăcat, ieseam după ore în oraș cu colegii. Nu aveam nicio grijă în priviința banilor.
  • după un an și jumatate cam 3/4 din elevii clasei  erau deja angajați pentru că școala profesională se terminase și aveam cu toții diplome de merceologi, o chestie foarte cool la vremea aia. Merceologia este știința care studiază mărfurile.  
  • Am continuat să venim la scoală până în clasa a XIII-a si nu eram o clasă tipică de seral, ci eram aproape toți dornici să terminăm liceul și să mergem la facultăți. Am câștigat doar un an în plus de copilărie, pentru că anii ăia de liceu au fost cei mai frumoși ani ai noștri. Au fost anii în care lucrurile s-au schimbat în Romania și noi le-am văzut de-aproape.

Dacă cineva ar da azi timpul înapoi și mi-ar spune că pot fi în primii 15 elevi care au intrat la comerț la zi în anul acela, i-as zice să-și vadă de treabă. Școala profesională făcută atunci și liceul de cinci ani au fost cele mai bune lucruri care ni se puteau întâmpla la vremea aia. Și da, marea majoritate dintre noi am intrat imediat la facultate, alții au făcut-o mai târziu, unii n-au considerat necesar s-o mai facă, dar se descurcă excelent și avem cu toții vieți frumoase.

Și da, prieteniile alea încă țin. Și-s minunate!

Împarăteasa Orhidee

imparateasa orhideeAm citit recenzia Andreei (până la un punct că ea e darnică cu spoilerele iar mie îmi place să aflu din carte firul poveștii) și în mai puțin de jumătate de zi am fost la librărie și mi-am luat cartea. După încă două ore treceam de 50 de pagini citite, deci dacă vă place genul de roman istoric, nu trebuie să treceți peste cartea asta.

Impărăteasa Orhidee este o carte scrisă de Anchee Min, o chinezoaică care și-a povestit viața în două romane, Azaleea Roșie și Sămânța încolțită pe care le voi citi desigur, mai ales că sunt fan cărți autbiografice de când în facultate l-am descoperit pe Dali (nu întrebați).

Eu sunt fascinată de cultura orientală din trecut, dar și de azi, așa că vă dați seama că m-a prins rău de tot cartea. Obiceiuri despre care n-ai fi crezut că ar fi putut exista, oameni care mai de care mai ciudați și cu interese mai diverse, copii, eunuci, împărătese, palate, intrigi, toate se împletesc și fac cumva să curgă povestea.

Ce m-a frapat a fost, desigur, discrepanța dintre opulența de la palat și restul țării care trăia într-o sărăcie greu de imaginat.  Se poate spune despre Orhideea că a avut noroc și și-a salvat cumva familia de la o viață cu mult sub limitele suportabilității, dar povestea ei mi-a dovedit o dată în plus că nu-i de ajuns să ai bogății, că sufletul e întotdeauna mai important și că un echilibru între inimă și starea materială e de preferat unei vieți imbelșugate dar lipsite de implinire sufletească. Am și-un citat din carte care spune mai frumos asta:  „Nu pot să nu fiu ceea ce sunt, adică o femeie care simte că trăiește pentru a iubi. Iar statutul de soție imperială îmi ofera totul, mai puțin asta.”

Mie mi-a plăcut mult cartea, o recomand cu drag celor care vor să-și consolideze cunoștințele despre istoria și cultura Chinei.

Urmează Ultima împărăteasă și am de gând să citesc și celelalte cărți scrise de Anchee Min și traduse la noi. Ceva îmi spune că nu voi regreta.

Balcic in 2 zile

balcicDacă mă întrebați pe mine, nici nu vă trebuie mai mult pentru a descoperi zona. E o destinție minunată pentru un weekend la mare sau un sfârșit de săptămână plin de frumusețe. Dar atât.

Noi am plecat sâmbătă pe la 8 dimineața din București și am ales drumul scurt, adică varianta cu bacul  BucurestiCălărași-Silistra (trecere cu bacul)-Dobrich-Balcic, adică un pic peste 250 km. Aflasem de pe net că drumul de după graniță e o perioadă nu tocmai prietenos, dar am avut o surpriză, bulgarii și-au reparat drumurile și am mers cât se poate de bine.

Pe la 9,30 traversam Dunărea cu bacul după ce am plătit o taxă de 35 lei (pentru că aveam numere de București, așa mi s-a părut). Cu încă 10 minute la vamă și la cumpărat vinietă de Bulgaria (7 zile 35 lei), după încă ceva pauze, ba de-o țigara, ba de-o gură de aer, am ajuns în jur de ora 13,00 la Balcic.

Am avut o surpriză frumoasă cu hotelul, pe care l-am găsit pe booking și am plătit pentru o cameră 20 euro/noapte, (Bisser Hotel) care nu numai că era fix în mijlocul stațiunii, dar era și înconjurat de un parc liniștit și avea coborâre directă pe faleză (ok, erau 177 de trepte), iar camerele erau, evident, cu vedere la mare.

După cazare am mers direct să luăm masa și am ales, ca tot turistul,  una dintre terasele care duc spre intrarea în grădinile Palatului. N-a fost cea mai inspirată alegere, adică am mâncat, dar nu extraordinar de bine, așa că pe  seară, când s-a pus din nou problema mesei, am intrat la supermarket și am suplimentat ce ne puseseră mamele la pachet, după care am luat masa pe terasa camerei de hotel. Incomparabil mai bun și mai sățios decât prânzul.

După masă am zis că suntem numai buni de plimbare și am pornit spre grădini. Ceva s-a întâmplat aici, nu știu nici acum dacă a fost corect sau nu, dar am plătit 6+8 leva de persoana pentru grădini și palat. Ceva îmi spune că puteam plăti doar 8 leva, poate mă lămurește cineva care a mai fost și cunoaște regulile astea, noi am dat întîi 6 leva de fiecare pe niște bilete, apoi când să intrăm ni s-a spus că degeaba avem acele bilete, că ne trebuiesc unele de 8 leva (de la ei, adica alt ghișeu de vândut bilete) ca să putem intra și în grădini și în palat. Cum stăteam în Balcic doar 2 zile, nu ne-am lungit la vorbă ca să înțelegem ce ne spunea cucoana aia de la ghișeu, am plătit și-am intrat.

Minunat! Super! Minunat din nou! Foarte frumoase grădinile, poate mi s-au părut așa și pentru că oricum priveai florile alea, vedeai în depărtare mare, poate mi s-au părut așa datorită istoriei locului, dar mi-au plăcut mult, m-au încărcat cu energie, mi-au dat putere și o stare inexplicabilă de bine.

Am stat în jilțul Reginei Maria, am gustat vinurile, am privit marea, am admirat palatul micuț și cochet,  iar dacă a fi fost regină și eu mi-aș fi petrecut mult timp acolo.

Seara ne-am plimbat pe faleză și-am stat apoi până noaptea târziu pe terasa camerei.  Dimineața am început-o cu un mic dejun și o cafea la terasele din stațiune, care din nou nu ne-au impresionat și în afară de faptul că puteai plăti în euro, în leva, dar și în lei, nu impresionau prin nimic.

Cum am eliberat camerele am plecat spre Albena, să încercăm și plaja de acolo. după o bălăceală de picioare în marea destul de agitată, am jucatcăteva runde de petanque (o să vă povestesc eu despre jocul ăsta) și apoi am vrut să găsim un loc drăguț unde să mâncăm. destinul a făcut să ne rătăcim un pic și să facem un ocol care ne-a scos exact pe terasa unui restaurant foarte elegant, unde se putea lua masa lângă piscină, cu marea pe fundal, ce mai, vis. Am crezut inițial că e ceva cu circuit închis, dar un chelner drăguț ne-a explicat imediat că pentru 12 leva de persoană (cca. 28 lei) putem mânca tot ce vrem din meniu.

Bineînțeles că n-am mai fi plecat de acolo, am luat prânzul, am băut câte o cafeași ne-am pregătit sufletește pentru drumul de întoarcere.

una peste alta a fost frumos la Balcic, cum spuneam, merită vizitat într-un weekend, dar naș merge acolo pentru un sejur.

Vă las câteva poze:

Am fost la #skirtbike

Am fost duminică la skirtbike, evenimentul anual al biciclistelor chic, și a fost foarte frumos, nici nu știu când s-au dus cele 6 ore petrecute acolo, din care 3 am pedalat continuu.

Am plecat de acasă singură, de nebună, după ce Sorin a motivat că nu vrea să meargă pentru că este o întâlnire a fetelor, Iulia nu mai are bicicletă și oricum făcea altceva, iar Sonia, deși în ultimul moment, când m-a văzut pe mine că vreau să plec, ar fi mers și ea, n-a avut cu ce, că avea pană la bicicletă.

Am făcut o oră pe drum pentru că am mers foarte lejer, iar întâlnirea biciclistelor a avut loc anul acesta în parcul Tineretului, la intrarea de lângă Palatul Copiilor. Era acolo…o nebunie. În sens bun, desigur. O mulțime de biciclete frumoase care mai de care mai dichisită și pregătită pentru paradă. La fel și fetele. La fel și atmosfera. Muzică, soare, culoare, biciclete, ce-ai putea să-ți dorești mai mult într-o duminică după-amiaza?

Cum eu venisem singură și colega mea de ”bancă”,  Andreea, venise tot singură, și tot de prin Pantelimon, am ținut aproape una de alta și-am mers împreună și pe timpul paradei și, mai târziu, pe drumul spre casă.

Plimbarea pe biciclete, adică parada propriu-zisă, a început la ora 17 și coloana de biciclete (care s-a întins pe km mulți, spre enervarea ”șoferilor de duminică”,   cred că anul viitor nu mai primim autorizție) a pornit-o pe traseul Tineretului- Unirii-Universitate- Piața Muncii- Drisor și s-a terminat în același loc de unde a început, adică la Palatul Copiilor.

Au urmat întreceri de tot felul, gen ”cele mai înalte tocuri”, ”cea mai lungă fustă”, ”cele mai cool buline”, apoi alte concursuri  legate de cunoștințe despre skirtbike, aici am câștigat eu tricoul, că vorba aia, am fost la 5 din cele 7 ediții, deci ar cam trebui să știu. (dovada 1, dovada 2, gata, nu vă mai arăt nimic).

M-am întors de  la Festivalul biciclistelor cu multe chestii, printre care o super-frumoasa sonerie pentru bicicletă (sau îi spune claxon?), o brățară cu bicicletă, un tricou câștigat la un concurs interactiv, tricou ce și-a găsit adevăratul stăpân abia acasă când copilul Iulia s-a hotărât să-l ia cu ea în tabără, și o ojă primită cadou de la Seventeen, unul din sponsorii evenimentului. Ne vedem anul viitor, fetelor! Până atunci spor la biciclit!

IOS vs Android

Sunt singurul om din lume care nu sesizează diferente majore între chestiile astea două?

Am trecut, după foarte mulți ani, de la Samsung la iPhone și implicit de la Android la IOS. După tot ce citisem pe net, mă așteptam să vină apocalipsa, să stau o săptămână până mă prind de chichițele sistemului, să dau un salariu ca să-mi iau câteva aplicații, să mă chinui ca un soarece în capcană până reușesc să-mi pun un nou ton de apel, etc. Chiciți ce? Nimic din toate astea nu s-a întâmplat. Bine, în afară de schimbarea sunetului vieții de care s-a ocupat altcineva și a durat vreo oră. În rest tot eu trebuie să apăs pe butoane (în fine, pe ecran), eu adaug contacte noi,  tot trebuie să deschid gura să vorbesc la telefon… Glumesc!

Ideea e că mi-e fix la fel de ușor să-mi fac treaba cu iPhone-ul, partea cea mai bună e că telefonul e o idee mai mic, și-mi încape mai bine prin buzunare fata de Note. Și da, îl scap pe jos la fel de des ca pe toate celelalte smartphone-uri pe care le-am avut, coafura rezista. Bine, am o husă de aluminiu, care ajută și care deja are câteva zgârieturi care-mi strică fața când mă uit în oglindă.

un alt fel de selfie

Vacantele (scurte și rare) de anul acesta

N-am scris de mult, mi-e dor de tot și toate, mă mănâncă degetele să înșir cuvinte, mi se compartimentează ideile în cămăruțele  creierului și tare mi-e ca acolo vor rămâne pe vecie, dacă nu iau taurul de coarne.

Dar până la idei, avem fapte. E drept că sunt din cele de zi cu zi, dar nu-i viața noastră o înșiruire de fapte? Asta până la concediu. 🙂

Mai sunt câteva zile ( vreo 9) și plecăm la Balcic. Va fi un weekend scurt și romantic (sperăm) petrecut la malul mării. M-a inspirat postarea asta de pe lumeamare, dap, Roxana, ai convins oameni să meargă să vada Balcicul. Va fi prima plecare la odihnă pe care o facem fără fete, după mulți, mulți ani. Bineînțeles că sunt mari acum, bineînțeles că nu mai vor să meargă nicăieri cu noi. Fac aici o paranteză și vă povestesc o chestie. Ieri am fost cu fetele să-și facă abonamente la fitness, și după primul antrenament, în drum spre casă, le spuneam că și Sorin vrea să se mobilizeze și să meargă vara asta regulat la sală, și le-am sugerat că ar fi super să meargă împreună. Sonia îmi dă replica nazal: dacă vine tati, eu mă las de sală.

Și dacă tot am adus vorba de fete, să vă spun că ele pleacă luni în practică o săptămână, adică un fel de tabără cu clasa, pe undeva prin centrul țării, să învete să cartografieze zone în cadrul epocii de geografie. Așa școală mi-ar fi plăcut și mie, dar măcar sunt bucuroasă că o fac ele.

Revenind, după Balcic mai muncim o lună și apoi mergem în Thassos, de data asta mai multe zile. Am mai fost acolo anul trecut de 1 Mai, după ce Bogdana ne-a povestit că putem face drumul cu mașina în cca 7 ore. Bineînțeles că ne-a plăcut mult și-am vrut să vedem minunata insulă și vara în toată splendoarea ei.

Ce mi se pare mie interesant e că și la Balcic și în Thassos am ajuns să fac rezervări în urma unor articole citite pe bloguri. Citeam ieri la hoinaru articolul ăsta despre influența unor bloggerițe de fashion (not) și mi-am dat seama că nu urmăresc niciun blog de modă din Romania. Nu că n-aș vrea, nu c-aș avea nevoie (bine, mă, am nevoie), dar așa a fost să fie. Am aflat că n-am pierdut nimic și-mi plac în continuare blogurile generaliste de la noi. Keep working, boys and girls!

Și prin toamnă, mai mergem undeva, dar încă nu-i nimic bătut în cuie, deci nu spunem. So, voi unde mergeți anul ăsta?

Smartphone (cel mai original titlu pe care l-am gasit)

Acum vreo lună mi-a dispărut  Note 4-ul din buzunar, fix cum dispar banii din bugetul României. De atunci folosesc cu mare succes un Samsung Grand vechi, de care copilul Sonia s-a debarasat de vreo câteva luni în favoarea unui telefon nou al cărui nume începe cu A și mi-e greu să-l pronunț, apăi să-l scriu.

Pe cale de consecință am decis că-mi trebuie totuși un alt telefon. Nu mă întrebați de ce, că n-am o explicație, dacă nu luăm în calcul faptul că la Grand-ul ăsta wireless-ul pornește și se oprește când vrea el, bluetooth -ul la fel, bateria ține aproape o zi și nu vreau să-mi mai amintesc ce fel de poze face.

So, vreau telefon nou și mi-a intrat în cap că după Note 4 trebuie să trec la ceva mai mic, care să-mi încapă prin buzunare, dar să fie cel puțin la fel de performant, așa că m-am oprit la iPhone 6.

Nu numai că n-am avut niciodată iPhone, dar am fost multă vreme împotriva lor pentru că nu mi-a plăcut niciodată…forma aia pătrățoasă. Ce credeați? Că vă iau acum cu detalii tehnice, cu sisteme de operare, cu memorii si procesoare? Nop. Pe mine mă interesează să fie frumos, să facă poze bune, să zbârnâie pe net și să mă țină bateria toată ziua. A, și să aibă un nume ușor de pronunțat. 😀

Deocamdată nu l-am luat pentru că la început am găsit unul la emag la 2499 lei. După două zile, era 2699. Azi era 2800 lei. Adică s-ar putea ca de Paște să fie iar 2499 și eu să mi-l iau de la Skyfon cu 2350 lei.

In fine, sparg sau nu sparg pusculița pentru el?

iphone 6

La cat incepe batranetea?

La 14 ani credeam că dacă ai 28 de ani ești trecut. Nu chiar bătrân, dar trecut. La 18 ani credeam că dacă ai 40 de ani ți-ai trăit traiul, ți-ai mâncat mălaiul. Un pic mai târziu, eram sigură că bătrânețea vine la 50 de ani. La 30 de ani i-am zis unei doamne de 60 că e babă. Nu i-am spus asta ei în față, dar am povestit cuiva despre ea și mi-a scăpat un ”era o babă acolo”. Acum cred că babele au 80 de ani și cam tot atunci începe bătrânețea.

Mi-am amintit de asta ieri când am văzut filmulețul ăsta pe facebook:

Așa-i că nimeni nu-i bătrân?

Educație de economisire

Nu sunt un om econom. Cât am, atât cheltuiesc, ba uneori cheltuiesc mai mult decât am, dar asta se va schimba. Bine, după ce-mi iau telefon nou, pentru că pe ăla vechi mi l-au ridicat niște băieți, v-am spus. Să revenim.

Una din rezoluțiile pentru anul ăsta, a fost să am în orice moment o rezervă de bani la care să apelez la nevoie, dar bine ar fi să nu am nevoie.

Ușor de spus, greu de făcut, dar nu imposibil. Mi-am cumpărat inițial 2 pusculițe. Zic, țin una în birou și una în casă. Pun în una bani zilnic, iar în cealaltă săptămânal. O sumă mică. În paralel mi-am făcut și-un cont de economii în care depun tot săptămânal bani. Acolo un pic mai mulți decât în pușculițele de tablă.  O să spuneți de unde am eu bani săptămânal, ei bine, am. Sau n-am. Până acum am avut.

User comments

User comments

Când am reînceput lucrul în ianuarie, m-am gândit că ar fi minunat ca și fetele din atelier să aibă câte-o pușculiță, așa că le-am luat și lor câte una. Le-am promis că la fiecare salariu eu le bag în pușculiță niște bani, cu condiția ca și ele să bage din când în când câte ceva acolo. Au fost cu toate de acord și, cu excepția uneia, care n-a pus de la ea niciun sfanț până acum, fetele bagă regulat bani în cutiuțele cu numele lor. Pușculițele stau la mine, și ele le vor primi în coșul de Crăciun. Atunci le vor sparge și vor vedea cât au adunat peste an. Sper să aibă cât mai mult, că e minunat momentul ăla în care scoți bani din cutie și tot scoți și tot mai sunt… Una din ele și-a deschis chiar cont de economii și depune bani acolo la fiecare salariu. Sunt foarte mândră că am reușit să le conving să înceapă să economisească. Mă simt ca atunci când am învățat-o pe Dana să meargă pe bicicletă. Eu eram, în același timp, și profesor și elev.

Nu vă imaginați că băgăm în pușculițe bani mulți. Nu. Viața e destul de scumpă și sumele economisite sunt mici, nu ne așteptăm să ne îmbogățim din banii ștrânși acolo, dar ne putem lua la un moment dat o mașină nouă de spălat, sau putem face o excursie ce nu era planificată, într-un loc frumos cu familia, sau putem trimite copiii într-o tabără, genul ăsta de chestii ne dorim să le putem face.

concert rihannaApropo de copii. Au și fetele câte un borcan în care strâng bani pentru concertul Rihannei. Ele vor să-și cumpere bilete la Diamond Circle, eu sper să strângă măcar pentru cel mai ieftin bilet. Vom vedea!

Ce am vrut eu să spun cu postul ăsta? Că vreau să ne dezvoltăm abilitățile de a economisi. Acum că am încercat toate variantele posibile de credite (împrumut la Provident și credit ipotecar n-am avut, dar în rest nu cred că ne-a scăpat ceva), e cazul să învățăm cum stă treaba și cu economisirea. Încet, încet, dar sigur.