mai 24, 2012 Muncesc din greu dacă vă întrebați cumva pe unde am dispărut. Dacă nu vă întrebați, nu-i problemă, citiți în continuare.
Eram ieri seară cu Sorin undeva în podul semi-mansardă al casei, unde am improvizat zilele astea un atelier de serigrafie. Aveam treabă până pe la trei dimineața (asta era varianta optimistă de estimare a timpului). În ușă apare copilul Iulia care se arată dispusă să ne ajute. Eu m-am prins că are portofelul gol, obișnuim să le plătim munca copiilor noștri, nu chiar de fiecare dată că trebuie să știe și ce-i ăla ajutor dezinteresat sau voluntariat, dar de cele mai multe ori ne recompensăm cumva față de ele, așa că era clar acum de ce voia Iulia să-și aducă aportul.
M-am bucurat că vrea să lucreze, chiar aveam nevoie de mai multe mâini, trebuia să despachetăm niște chestii. Multe. Iulia s-a apucat de treabă și a descoperit o metodă foarte ingenioasă de a despacheta fără prea mult efort și într-o ordine desăvârșită. Am fost chiar încântată de felul în care se descurca, dar nu puteam să nu mă gândesc la momentul în care se va plictisi și își va negocia plata. Nici n-am avut timp să merg cu gândul prea departe când o aud zicând cu glas mieros:
- Mami, merit, mă, și eu măcar 1 leu pentru cât am muncit în seara asta?
- Da, meriți și mai mult, zic eu. Uite, dacă așezi astea pe scaunul de lângă carusel și pui apoi cutiile în ordine lângă ușă, ai de la mine 10 lei.
Ochii copilului sticleau, cred că deja se gândea în ce buzunar al portofelului își pune banii, dar plusează:
- Dar dacă stau eu cu voi în seara asta și vă ajut până terminați tot? În plus dacă îți aduc și ție micul dejun la pat mâine dimineață, cât aș câștiga?
Asta cu micul dejun la pat e un răsfăț pe care eu îl fac eu pentru ele uneori, mai ales în weekend-uri, și pe care mi-l oferă și ele mie o dată, de două ori pe an. Acum aș fi putut avea unul, dar sigur copilul n-ar fi putut sta cu noi aproape toată noaptea la muncă, așa că mă arunc și eu, știind sigur că nu va fi cazul să plătesc:
- Ehe, dacă ai face tu asta, dacă ai lucra cu noi până terminăm, dacă mi-ai aduce și micul dejun la pat, atunci eu ți-aș da ție 50 lei.
Credeam că suma asta o va da pe spate și nu mică mi-a fost uimirea când am auzit-o:
- Uof, dar spune odată ce vrei să fac ca să câștig 100 lei, să-ți fac și cafeaua, ce să-ți mai fac!?
Și când te gândești că a început întrebându-mă dacă merită și ea 1 leu…
Până la urmă Iulia a ales varianta cu 10 lei, dar eu am primit micul dejun la pat, cu cafea cu tot. 
copii | No Comments
mai 22, 2012 Relația mea cu brand-ul Puma a început acum câțiva ani cu ghetele astea. De atunci am mai adăugat în șifonier câteva perechi și vreau să vă spun că după multe purtări arată toate impecabil si astăzi. Dar nu discutăm despre asta. Azi discutăm despre blugi. Pentru cei care nu știu, da, Puma face și blugi. Blugi mișto, cum ar spune un candidat la Primăria Bucureștiului.
Cum eu nu sunt într-o relație tocmai bună cu cele 26 de perechi de blugi din sifonier, m-am bucurat nespus să încerc prin intermediul lui Cristi o pereche de blugi Puma oferiți de Zorilestore.ro. Cum oamenii m-au lăsat să aleg ce vreau eu de pe site, m-au ajutat, m-au sfătuit, m-am simțit acolo ca găina pe grămadă și-am ales o pereche cu un număr mai mare. Așa am vrut eu, am făcut-o în ciuda tuturor pantalonilor strâmți din șifonier. Și nu-mi pare rău, deși eu vreau în continuare să pierd kilograme.
Revenind, în ziua în care am primit blugii i-am îmbrăcat imediat, le-am găsit și-o curea potrivită și i-am luat la purtat. Croiți impecabil (asta o spune un croitor, da?), făcuți dintr-un denim ușor catifelat, blugii mei Puma au intrat direct în top 3. Din topul ăsta mai fac parte o pereche de Collins vechi de vreo 3 ani și o pereche slim fit care-mi sunt foarte dragi pentru că mă încap oricât aș fi de grasă.
După prima purtare mi-am notat câteva chestii, pentru că știți cum e, vârsta înaintată, memorie scurtă. Azi m-am uitat pe însemnări și avem așa: îmi place la ei că au deja lungimea potrivită, nu trebuie să-i scurtez sau mai știu eu ce, cad bine, sunt largi cum îi voiam și deși credeam că îmi va fi cald azi în ei, asta nu s-a întâmplat. Singurul lucru cu minus este că am impresia că mă arată grasă. E clar că-i o impresie, eu chiar sunt grasă, nu mă arată ei așa. :D
Azi, după ce i-am purtat de nenumărate ori, și cu pantofi și cu sandale, dar cel mai des cu bascheți, n-aș mai spune vorbele alea despre felul în care arăt în ei. Pentru că nu-mi mai pasă. Pentru că am primit complimente de mai multe ori, pentru că mă simt excelent când sunt îmbrăcată cu ei, pentru că se potrivesc și la bluze cu paiete și la tricouri cu mesaj, pentru că poți juca baschet în ei:
Și da, coșul cu spatele e floare la ureche.
I-am spălat de două ori, dar nu pentru că erau murdari, ci de curiozitate, ca să văd cum se comportă. Arată în continuare ca noi, dar sinceră să fiu nici nu mă așteptam să fie altfel. Sunt sigură că îi voi purta mult timp de acum înainte, că mă va scoate din multe încurcături feminine de genul eu cu ce mă îmbrac azi și mai ales, cred că multă vreme de acum în colo nu voi putea spune: nu mă mai încap blugii.
În concluzie, cred că-i foarte important să ne simțim bine în hainele pe care le purtăm, să le alegem cu atenție și să avem grijă de ele. Pentru că nu știu alții cum sunt, dar eu când îmbrac cu o haină dragă, am o zi bună din start. 
recomandari | 7 Comments
mai 20, 2012 
Ieri am participat la Olimpiada greacă, organizată în fiecare an de Liceul Waldorf , o întrecere sportivă între copiii claselor a V-a din toate școlile Waldorf din țară. Pentru că anul trecut, când fetele au fost a V-a și era primul lor an la Waldorf, Olimpiada Greacă s-a ținut la Simeria, ele n-au participat, așa că am forțat un pic anul acesta și pentru că acum s-a ținut la București, am mers și noi să vedem cu stau lucrurile și să încurajăm participanții.
Disciplinele sportive au fost: aruncarea discului, ștafetă, maraton, viteză, aruncarea suliței, trasul frânghiei, lupte libere și sărituri. Echipele erau formate din cca 10 membrii distribuiți aleator din toate școlile participante, astfel încât copiii să se împrietenească și să lupte pentru echipa lor. Fiecare echipă a fost condusă de câte o zeitate, cu steag și costumație, iar toți am fost călăuziți de Zeus și discpolii săi pe tot parcursul concursului. Spun am fost, pentru că aproape fără să înțeleg ce se întâmplă eram costumată cu o pelerină maro și transformată pentru o zi în slutul, dar legendarul meșteșugar al Olimpului și anume zeul Hefaistos.
Norocul a fost că echipa mea a fost formată din copii unul și unul, care mai de care mai implicați și mai dornici să ieșim învingători. Deși ploaia n-a ținut deloc cu noi, deși l-am rugat pe Zeus să facă ceva ca să îndrepte vremea, aceasta din urmă nu ne-a făcut deloc parcursul competițional mai facil, așa că la sfârșitul zilei am fost cu toții foarte obosiți, ok, eu mai mult decât copiii, dar cu toate astea foarte, foarte mândrii că am reușit să câștigăm aproape toate probele. Cele mai bune probe pentru echipa mea formata din 10 copii ( 6 din București, 1 din Timișoara, 1 din Sibiu, 1 din Iași și 1 din Roșia Sibiului) au fost ștafeta, trasul frânghiei și luptele.
Vă spun am fost cu toții atât de implicați în competiție că abia dacă am avut timp să le urmăresc pe Iulia și Sonia pe parcursul concursului. Iulia a fost alături de zeița grânelor, Demeter, iar Sonia alături de sora lui Zeus, zeița Hestia. Au luptat alături de coechipierii lor pentru a câștiga cât mai multe probe și au încercat și ele să ocolească ploaia cât au putut de mult. La sfârșitul zilei erau amândouă pe cât de fericite e atât de obosite. Eu abia dacă mai aveam glas. Am strigat, am cântat, am încurajat și felicitat de câte ori am avut ocazia. A fost incredibil de frumos, nici nu-mi pot închipui cum ar fi fost dacă ne ajuta și vremea.
Mai trebuie să amintesc că masa de prânz ne-a fost oferită de Real și gătită în stil grecesc de doi bucătari adevărați. O nebunie!
Vă spun, s-a recreat pentru o zi atmosfera din Grecia Antică. V-aș fi arătat și poze sau filmulețe, dar cum în antichitate nu existau aparate foto sau camere video, n-am s-o fac.
O zi petrecută printre sute de copii fericiți îmbrăcați în alb te răpune de oboseală, dar te umple de energie pentru cel puțin o lună. La sfârșit toată lumea a primit diplome, medalii și coronițe verzi, iar Olimpiada Greacă organizată de Liceul Waldorf, ajunsă anul acesta la cea de-a VII-a ediție s-a încheiat în cântece și voie bună, interpretate la unison de copii, profesori, părinți și zei. 
ale mele, copii | 3 Comments
mai 18, 2012 Ziua 128 – 61,8 kg
În viață ai multe opțiuni. Dacă să te trezești dimineața, e o tragedie și nu zâmbesti în mod regulat, atunci e cazul să alegi altceva. Am citit asta undeva acum multă vreme și de atunci am grijă să mă verific constant. Din fericire încă mă descurc, chiar în clipa asta am un zâmbet mare pe figură, de data asta datorită sutelor de grame lipsă pe care mi le-a arătat cântarul. Ar fi fost și culmea să n-o facă.
Am pornit la drum acum 18 săptămâni și am slăbit în total aproape 6 kg. Nu-i mult, dar nu-i nici puțin, mai ales că am vrut să pierd kilogramele încet și sigur și într-un mod cât mai sănătos. Vă spuneam acum două săptămâni că m-am înscris în programul Activia încă de la început deși am avut așa o strângere de inimă că metoda mea cu 5 mese pe zi va fi dată peste cap de cine știe ce dietă cu ierburi și iaurt.
Ei bine, n-a fost așa, și nu mică mi-a fost mirarea când am văzut că programul e conceput tot cu 5 mese pe zi (trei principale și două gustări), iar în plus ai soluții pentru serile în care ieși cu prietenii, ceea ce mie mi-a plăcut în mod deosebit. E reconfortant să vezi seara mailul cu programul tău pentru a doua zi. E ca și cum ai avea un asistent personal, care s-ar gândi la toate lucrurile bune pe care tu trebuie să le faci în ziua următoare. Te simți într-un fel răsfățat.
În cele 14 zile cât dureză programul vei ajunge să-ți regăsești echilibrul și să reiei comunicarea cu propriul corp. Să-ți reamintești bunele maniere legate de nutriție și mișcare, obiceiurile bune pe care, din cauza programului încărcat, a stresului sau, pur și simplu, din comoditate, le-ai ignorat. Trebuie doar să-ți acorzi puțin timp și să urmezi câteva sfaturi simple. Evident că eu n-am reușit să le respect 100% , dar am acumulat multe (informații, nu kilograme) și mă grăbesc să vi le spun:
- Am învățat ca atunci când deschid frigiderul și mă uit după ceva dulce să aleg un morcov în 99% din cazuri;
- Știu acum să pregătesc un delicios humus;
- Am aflat că vara asta se poartă sandalele cu platformă, care-s preferatele mele din studenție. Oare au trecut atât de mulți ani încât moda să revină?
- M-am specializat în exerciții de gimnastică executate la birou pe scaun. Știu că vi se pare ciudat, dar când la exercițiul zilei ai un filmuleț cu o tipă care stă pe scaun și execută mișcările, parcă nu-ți vine să treci mai departe fără să-l faci și tu, mai ales că ești deja fixată pe poziție.
- Am înțeles că dacă eu nu am grijă de mine, neglijența va prelua aceasta responsabilitate, așa că trebuie să memorez lista cu #obiceiurisănătoase.
- Am descoperit cel mai delicios, elegant și ușor desert din câte există: în pahare de vin se pun straturi de iaurt și de afine (pe astea le-aș mânca și când dorm), iar deasupra ghimbir caramelizat. O nebunie!
Mai sunt o mulțime de alte chestii interesante în program, dar am să vă las să le descoperiți singure, mie nu-mi rămâne decât să mă țin de treabă și săptămâna viitoare să raportez noi pierderi. În greutate.
femei | 10 Comments
mai 15, 2012 De patru ani scriu aproape zilnic pe acest blog. Scriu gânduri, întâmplări, povestiri sau impresii. Scriu pentru mine și pentru voi.
Când nu scriu ce visez noaptea, se cheamă că am inspirație sau cu o zi înainte s-a întâmplat ceva notabil, de care aș vrea să-mi amintesc peste ani, și cum nu mă mai ajută ținerea de minte, am zis că-i bine să rămână aici scris. Asta a fost cred una dintre cele mai înțelepte decizii din viața mea (deocamdată au fost doar trei), pentru că deja, uneori când citesc ce-am scris acum 2-3 ani, stau și mă întreb dacă eu chiar am trăit chestiile alea. Și le-am trait, credeți-mă, pentru că am o regulă creată chiar pentru situațiile astea de incertitudine: “Nina, nu inventa lucruri despre tine, dacă nu vrei să ai false amintiri”.
Revenind, am scris acest post pentru a vă ruga ceva. Vreau să-mi dăruiți 5 minute din viața voastră și să completați studiul de audiență al blogurilor românești. Chiar dacă l-ați completat și pe alt blog, acum eu vă rog să-l completați și la mine. Vă promit că nu-i plictisitor. :)
Dacă l-ați completat și-mi spuneți într-un comentariu că ați făcut-o, puteți câștiga două cărți de la Editura All. Una-i legată de internet (Miliardari din întâmplare de Ben Mezrich) și cealaltă descrie eternii bărbați (Un bărbat numai să fie de Gianna Schelotto), iar eu le ofer prin tragere la sorți celor care le doresc.
Succes și mulțumesc!
interes general | 26 Comments
mai 14, 2012 Ieri m-am trezit dis de dimineață și-am ales să fac o plimbare prin târgul de la Vitan. Nu singură, evident, n-am atâta curaj.
N-am mai fost acolo de ani, n-aveam idee la ce să mă aștept, dar ceva piese vechi de mașini, vândute direct de pe trotuar, îmi închipuiam că sunt. Și de biciclete. De fapt ăsta a fost scopul nedeclarat al vizitei mele, acela de a-mi lua două frâne și-o apărătoare la biclă.
Vremea a ținut cu noi, nici cald nici frig, o plăcere să se te plimbi și să caști gura la mașinile expuse spre vânzare. Prețuri mici din ce-am văzut, nu știu cât plătești taxele de înmatriculare, dar preturile păreau ok, 3000-4000-5000-9000 euro, pentru masini care la prima vedere arătau fain. În fundal se auzea crainicul târgului care anunța că weekendul trecut s-au vândut 256 mașini.
E, și după ce mi-am clătit ochii cu mașinile lustruite de stăpâni de zici că urmau pozele pentru vreun catalog auto, am intrat in zona de… cârpe. Adicătelea haine. Târgul de la Europa e mic copil față de ce invazie de Kalvin Cleini, Polo Garaj și Lacosste găsești la târgul din Vitan. Scrise corect nu așa cum le-am scris eu. Corect, da?
Nu mai știi încotro să te uiți și pe care să pui ochii. Genți de damă cu catarame mari făcute special ca să se vadă bine firma. Pantofi bătuți în ștrasuri în fața cărora orice nuntă țigănească de cartier ar fi pălit, cămăși de firmă cu dichis and other stuff. Aceiași teneși îi găseai la două tarabe diferite cu diferențe de preț uimitoare (10 lei, respectiv 80 lei). Curele, o nebunie, și șosete zece perechi la 10 lei, chilipir.
Am trecut de zona asta, recunosc nu fără să mă uit puțin la niște ochelari Rayban, la care mi-a luat fața etuiul. Avea o formă…ceva de vis.
În sfârșit am ajuns la biciclete, mi-am luat tot ce-mi trebuia pentru ca frumoasa mea biclă să fie în formă perfectă la skirt bike pe 26 mai, ne-am interesat de cauciucuri, genți și-un portbagaj pentru Accent și-am plecat.
Ce să zic, a fost o experientă. Oamenii din târg n-am avut cum să-i privesc, v-am spus că totul strălucea în jur.
de pe strada | No Comments
mai 12, 2012 Vara a venit chiar dacă calendarul nu ne-o arată încă. Noi numai că n-am instalat încă piscina.
Odată cu vara începem să ne preocupăm mai mult de piele și ne uităm cu interes la produsele pentru protecție solară. Adevărul este că avem tendința de a folosi creme de protecție numai când mergem la plajă (o vreme eu chiar am crezut că pentru asta sunt făcute). Ei bine, nu-i așa. Se zice că vara, cel puțin, trebuie înlocuită crema obișnuită de față cu una cu factor de protecție ridicat.
E drept că atunci când e vorba de copiii noștri suntem mult mai grijulii și nu-i lăsăm vara să se expună soarelui fără pălării și creme.
Pentru vara asta, La Roche-Posay și farmaciile HelpNet recomandă gama de creme Anthelios și pentru fiecare produs pentru protecție solară Anthelios vândut,ei vor dona, fiecare, câte 1 leu pentru renovarea Sălii de Așteptare a Ambulatoriului din cadrul Institutului pentru Ocrotirea Mamei și Copilului “Alfred Rusescu”.
Dacă tot dăm banii pe creme, măcar să facem și-o faptă bună:
copii, interes general | No Comments
mai 11, 2012 Ziua 121- 62,5 kg
Înca 200 g pleacă spre neant săptămâna asta. Știu, o scădere de 200g nu-i chiar un motiv de laudă, dar atâta timp cât prietenul meu cântarul se mișcă doar în jos, eu mă bucur de numa. Desigur, ar fi fost excelent să fie mai mult, pentru că 1 kg/lună nu-i pe placul niciunei femei care se vrea sirenă până-n vară.
În sfârșit pot spune că am scăpat de 5 kg . Ba, mai exact 5,1 kg topite. Perfect. Numai că eu ziceam că vreau să plece 10 kg la început. Vreau asta și acum cu atât mai mult că a venit vara și e musai să intru în rochițe. Dar nu mă grăbesc. Nu vreau să schimb nimic din programul de mese. L-aș modifica un pic pe cel de sport, în sensul că aș vrea să fac mai mult, dar de la vorbe până la fapte e cale lungă.
Evident că nici săptămâna asta nu m-am ținut ceas de program, dar am făcut în fiecare zi exercițiile care-mi sunt recomandate prin programul Activia (sunt excelente pentru că majoritatea se pot face fix acolo unde ești, respectiv pe scaun). :D
Mi-am băut apa, n-am mâncat seara târziu ( berea și alunele de la meci nu se pun) și mi-am rezolvat treburile mergând cu bicicleta. Cam asta a fost, poate săptămâna viitoare avem rezultate și mai bune. Hai cu cele 57 kg!!!
ale mele | 11 Comments
mai 9, 2012 Deși ar fi trebuit să vă spun ceva despre ziua Europei, nu mă pot abține ca astăzi să nu scriu despre fotbal. Bine, poate nu atât de mult despre fotbal cât mai ales despre suporteri. Dar cum suporterii fără fotbal n-ar exista… Sau era invers chestia asta?
Știu că nu sună patriotic, dar îmi pare extrem de bine că niciuna din echipele românești nu joacă astăzi în finala asta. Nu merităm, cu atât mai puțin după incidentele de aseară de la Cluj. Sper doar să avem puterea de a fi gazde bune, chiar dacă hotelierii au triplat prețurile la cazare și bișnițari vând bilete la meci cu super-supra-preț. Ăștia suntem, nu ne putem da drept altcineva. Și totuși…
Îmi plac foarte mult oamenii care au pasiuni și cum azi subiectul principal e fotbalul, îmi plac oamenii pasionați de fotbal. Am curaj să recunosc că-mi plac suporterii mai mult decât jucătorii pentru că dacă cei din urmă joacă și pentru bani, suporterii își susțin favoritele din pasiune pură. Am avut norocul să cunosc în viața asta câțiva oameni pasionați atât de tare de fotbal în general, și de echipa lor favorită în special, încât mi-au insuflat și mie pasiunea lor. Oamenii ăștia, altfel cu vieți cât se poate de normale, se transformau atunci când vorbeau despre fotbal. Deveneau copii când își susțineau echipa preferată și erau emoționați de-a binelea pe tot parcursul meciurilor. Și da, înjurau, se bucurau, săreau, țipau, trăiau, dar niciodată, absolut niciodată nu l-ar fi luat la bătaie pe vecinul care venise cu ei la meci, dar ținea cu echipa adversă. Pentru că fotbalul, oricât ar vrea unii să ne facă să credem altceva, nu înseamnă ură. Înseamnă sport. Iar sportul este un joc. O competiție ce-i drept, dar în esență un joc. Un joc pe care-l iubești și tu și cel ce ține cu adversarul.
Mi-a plăcut foarte mult cum s-au comportat suporterii spaniolilor până acum, fie că-s susținătorii leilor de la Bilbao, fie că că-i susțin pe madrileni. Sper să se comporte la fel până la sfârșit și să dea astfel o lecție suporterilor români, deși cu o lecție nu treci examenul.
Îmi doresc atât de mult, dar atât de mult ca totul să meargă bine și oamenii ăștia care au venit la noi să se simtă bine până la sfârșitul sejurului lor în România, de zici că sunt cel puțin șeful organizatorilor finalei Europa League. Succes diseară pentru finaliste, personal țin cu Bilbao, dar nu-i important cine câștigă, ci cum câștigă!
România, tot ce ne-a rămas este să reușim să fim gazde bune, haideți să n-o stricăm și pe asta!
interes general | 2 Comments
mai 8, 2012 Mă uitam ieri la un film în care doi puști (o fată și-un băiat) încercau să se cunoască povestind fiecare despre el lucruri rele care i s-au întamplat sau pe care le-a făcut. Băiatul spunea că s-a rostogolit cu scheibord-ul, fata că a căzut dintr-un copac și si-a spart capul, el că a fost martor la o altercație unde s-a tras cu arma, ea că prietena ei a murit împușcată în timp ce mergeau la un club, și tot așa până au ajuns la chestii de genul ”mama are cancer”, unde m-au pierdut definitiv, dar din discuția lor am înțeles ceva. E mult mai ușor să te apropii de un om atunci când știi care-s lucrurile rele pe care le-a făcut.
Evident m-am pus în situația lor și m-am gândit ce-aș fi spus eu dacă ar fi trebuit să recunosc câteva dintre cele mai rele lucruri pe care le-am făcut sau care mi s-au întâmplat. Aș avea așa:
- undeva pe la 13-14 ani, am lovit cu bicicleta o fetiță în parcul Chindiei din Târgoviște. A fost un moment foarte, foarte nasol, nu doresc nimănui să-l trăiască, eu coboram cu bicicleta o panta și fetița s-a smuls pur și simplu din mâna mamei ei și s-a aruncat în fața bicicletei mele. Din fericire copila a avut doar câteva zgârâieturi și probabil a tras o sperietură zdravănă, dar și eu am fost super-afectată atunci, credeam că sunt un fel de criminal or something. Grrr…
- A doua ca și intensitate s-a întâmplat când eram mai mică și fost atunci când i-am spart geamul vecinului, poveste spusă, nu mai discutăm.
- A treia a fost după parerea mea și cea mai gravă, s-a întâmplat prin clasa a-VIII- a și s-a lăsat cu sânge. Am căzut de pe bara pe care noi fetele ne etalam talentele de gimnaste, am căzut, zic, în așa hal încât m-am dat cu gura de bara de jos, iar dinții mi-au ieșit prin pielea de sub buză. A fost groaznic și s-a lăsat cu urmări, dacă mă uit atentă în oglindă văd și azi locul prin care dinții mi-au perforat pielea. Dar dacă voi credeți că asta m-a oprit pe mine din cariera-mi fulminantă de ”campioana blocului” la gimnastică, vă înșelați amarnic.
Gata, astea-s relele pe care le-am făcut și pe care le pot recunoaște acum. Mai are cineva curaj să recunoască chestii făcute de care nu e tocmai mândru?
amintiri, bilanturi | 7 Comments
