toane

Nu vreau sa vorbesc despre zapada, pentru ca mie imi place si ma bucur de vremea asta. Daca ma gandesc mai bine, cred ca eu am chemat iarna asta grea, asa ca puteti da vina pe mine pentru ce se intampla afara.

Intamplarea face ca, oricat de tare mi-ar placea, nu pot sa stau acasa zilele astea, asa ca am lasat masina sa se odihneasca in garaj si am purces prin nameti cu picioarele din dotare. In afara ca am mers o perioada cu vantul si zapada in fata, totul a fost minunat.

Tramvaiul a venit imediat si intrucat il iau de la capat, am avut si loc, cum altfel. Eu, de obicei, ofer locul  din mijloacele de transport in comun, persoanelor in varsta si femeilor cu copii in brate sau in burta. Asa am crezut ca fac si azi, cand langa mine s-a oprit o doamna in varsta, plina de zapada si ingropata toata intr-o caciula. Fara sa ridic privirea o intreb: “Doriti sa stati jos?” Ea raspunde fara ezitare: “Da, sigur, as vrea!” Ma ridic si ii ofer locul in tramvai, care nici nu era prea aglomerat…

Ma dau mai intr-o parte si fara sa vreau (nu fac asta de obicei) ma uit la doamna careia ii dadusem locul. In afara ca era imbrcata ca o baba (no offense), cred ca era mai tanara ca mine. Serios va zic. Nu-mi parea rau de loc, ca eu ma dau cu conditie fizica buna, nu m-a rapus pe mine drumul de 1.5 km prin zapada, de acasa pana la statia de tramvai, da vreau sa zic…

Mai mergem vreo doua statii si vad ca urca o batrana  (de data asta chiar era o femeie foarte in varsta) care se opreste fix in dreptul scaunului fetei pe care o lasasem eu mai devreme sa stea jos. Statea batrana cocarjata, prinsa de bara scaunului si rasufla greu (ca ala micu din reclama).

Credeti ca doamna tinerica s-a sesizat? Credeti ca a ridicat macar privirea sa vada cine-i sufla in ceafa? Ei bine….

Azi ma duc la nunta unor prieteni vechi. Atat de vechi, incat ma mir ca abia acum ma duc la nunta lor. Ei imi sunt foarte dragi si chiar daca nu ma dau in vant dupa nunti, la asta ma duc cu placere.

Ca orice dama care se respecta, am vrut sa am o rochie noua la nunta asta. Cum originalul era mult peste bugetul meu si croitoria e la mine in curte, am zis ca-i normal sa fac rochia la noi la atelier. Ehe, credeti ca-i asa de simplu? No.

Nu m-am gandit din timp la varianta asta, abia sambata trecuta mi-am luat materialul si ce mai trebuia pentru rochie si am zis ca e timp in saptamana asta sa mi-o fac. Ei bine n-a fost. S-a nimerit o saptamana foarte aglomerata, cu mult de munca peste program si comenzi gramada, iar rochia mea este in momentul asta pe jumatate croita, pe sfert facuta. Nunta e azi, da…

Acum caut resemnata in sifonier o rochie pe care sa o imbrac diseara. Sper sa gasesc ceva, care sa ma faca sa uit de rochita mea noua, prea noua pentru a putea fi purtata azi.

Be an all inclusive VIP for one night s-a dovedit a fi o seară excelentă, cu multă voie buna, cunoştinţe noi şi fete frumoase.

Mie mi-a plăcut în mod deosebit dar am să las imaginile să vorbescă de data asta. Recunoaşteţi personajele?

Mulţumim hotcity şi cinema city pentru invitaţie! Şi da, fotoliile de la sălile VIP  rulează.

Alte poze din aceeasi seara vedeti aici.

Să vopseşti cămăşi nu-i treabă uşoară, mai ales când nu-s ale tale şi orice greşeală te costă.  De fapt am vopsit doar părţi din cămăşi, bucăţi de material care lipite, pardon cusute, între ele, vor forma o cămaşă. O cămaşă vopsită personalizată.

Am făcut asta de multe ori, deşi nu-i asta meseria mea, da-i afacere de familie.

Spre deosebire de statul zilnic la birou, cu sau făra treabă, spre deosebire de încheierea tranzacţiilor cu mărfuri făcute de alţii, treaba asta cu vopsitul şi cusutul bucăţilor de material îţi ofera alte satisfacţii. Mie cel putin aşa mi se întamplă.

Să văd că iese din mâna mea ceva mişto, că ştiu ce fac acolo şi că fac bine treaba, îmi dă energie şi curaj să mă înham la treburi şi mai şi.

Mi-am adus aminte acum când am inscripţionat materialul ultima dată, cam cum făceam noi treaba asta la începuturi, adică acum vreo 8 ani. Vai de mine, ieşeau tricourile sau gecile pe care le făceam urâte foc. Din 100 făcute dacă erau două-trei impecabile. Pe astea le puneam deasupra.

Aveam atunci un sentiment nasol, de neputinta, de frustrare, vă daţi seama. Făceam retuş după retuş dar nici după asta nu era cine ştie ce.  Cineva ne-a încredinţat o treabă, noi ne-am asumat răspunderea şi rezultatul era varză.  No, şit. Cu toate astea, niciodată, nimeni nu a refuzat o comandă, pesemne că şi pretenţiile clienţilor la vremea aia erau mai mici, pe când acum…

O singură dată am zbârcit-o rău.  Am făcut nişte şepci, vreo 200. După ce că şepcile erau hidoase, clientul a crezut că personalizându-le, le mai ia din urâţenie. Ghinion. Au ieşit atât de oribile, încât le-a platit şi nu le-a mai luat. Toată familia noastră, până la rudele de gradul trei, a primit atunci câte o şapcă din aia. Ţin minte că aveam pe vremea aia nişte lucrători care ne construiau casa şi le-am dat la toţi şapcă inscripţionată. Mama se uita la ei şi zicea: “Ptiu maică, da’ frumos vă stă!”

Ehee ce vremuri. Acum totul iese brici. Nu tu emotii, nu tu stres, doar precizie şi numărătoare. Câteodată mă  apucă dorul de retuşat.  Noroc că-mi trece repede.

Sursa foto

Acum 5-6 ani aveam una sau două prietene.

Le ştiam ca pe buzunarul meu, mă comportam cu ele cum se cuvine s-o faci cu cineva de care-ţi pasă. Le vizitam din când în când, poate mai des decât mi-aş fi dorit, dar ce să faci, aşa se întreţin prieteniile. Uneori zăboveam mai mult,  alteori intram doar pentru o clipă.

Câteodată îmi  ieşeau în cale, exact când nu mă  aşteptam, deşi ştiam că am şanse reale să le întâlnesc.

M-am obişnuit  cu ele atât de mult, încât uneori  nici nu le mai simţeam prezenţa şi cu timpu’ au dispărut de-adevăratelea. Nu le-am mai văzut câţiva ani. Sincer, nici nu le-am dus dorul, dar anul ăsta au reapărut.

Problema e că sunt mult mai multe de data asta şi vor toate să fie prietene cu mine. Mă cheamă pe la ele, mă atrag, si când mă duc (că-s fraieră şi mă las convinsă uşor)  încearcă să mă ţină cât mai mult.

De exemplu azi le-am numărat. Sunt 18. Pun pariu că până diseară vor fi şi mai multe, iar eu voi fi nevoită să le cunosc şi să le suport pentru că, vă spun, sunt extrem de greu de suportat. Aproape că le consider colege nesuferite de serviciu, cu care n-ai ce face, trebuie să colaborezi,  deşi nu mi-e niciuna colegă.

Nici n-ar avea cum, pentru că ele sunt nişte nenorocite de gropi de pe şosea.

Joi. Care mai doreste care mai pofteste….

Hotcity organizeaza Be an all inclusive VIP for one night pentru fete destepte si vorbarete.  Vrei sa vii si tu? Nu trebuie decat sa scrii pe blog o recenzie de film asa cum vrei tu si apoi sa le instiintezi pe fetele de la hotcity ca vrei sa vii (lasi acolo un comentariu cu link catre articolul tau).

Pentru ca am plans si am pile,  eu am primit o invitatie si mi-ar face mare placere sa ne intalnim acolo. Uite cine mai vine. Ne vedem la 7, servim o maslina, vorbim, ne hlizim iar de la 8  incepe filmul. Seara, da?

Vedem Sherlock Holmes ca niste VIP-uri pentru ca distractia va avea loc la Cinema City Cotroceni, in sala VIP.

Abia astept sa va cunosc! Ia sa vad, cine se baga?

Nicu si mRcosmin, nu mamica, nu-i pentru voi de data asta.

Saptamana asta au fetele  vacanta. E vacanta ce desparte semestrul unul de semestrul doi asa cum in sport pauza desparte o repriza de alta. La fel ca in sport inca nu se cunosc castigatorii, stim doar cam ce diferente sunt intre competitori.

Dupa cum probabil stiti in clasele I-IV nu se mai dau  premii. Se dau niste diplome de merit, dar nu cum era pe vremuri premiul I, II si III.  Copiii cu care am mai vorbit  ar fi vrut sa fie cu premii. Ei ar fi vrut sa-i motiveze ceva. Nu lucrurile promise de parinti ci ceva prin care sa iasa ei in evidenta in fata colegilor de scoala.

Iulia cu Sonia nu-s cele mai bune din clasa lor, se invart insa acolo in cercul celor buni.

Chestia asta cu competitia care le place, am observat-o acum cand trebuie sa mearga la olimpiada de romana. Le-am auzit spunandu-si una alteia: “Iulia, iti dai seama ca trebuie sa fim bune de tot daca vrem ca scoala noastra sa iasa pe locul intai!? Noi vom fi mai tari decat alte scoli!” Nu le-am vazut niciodata invatand cu atata sarg. Fac exercitii, analizeaza texte, intreaba, cauta raspunsuri. Mi-e asa drag de ele…

Acum ca a inceput vacanta, mi-a spus Sonia ca ele vor sa se pregateasca pentru examenul din martie. Sincer, stiam ca vor da un examen de evaluare  anul asta, dar nu ma asteptam ca el sa fie in martie. Un examen din toata materia pe care au invatat-o pana acum. Da’ cica nimic nu-i batut in cuie. Vom avea o sedinta cu parintii la inceputul semestrului doi si sper ca ma voi lamuri atunci. Nimic nu-i sigur in invatamantul romanesc.

Important este ca acum e vacanta.

În serile geroase de iarnă, când ne strângeam cu toţii în bucătărie, singura cameră încălzită din casă, depănam amintiri. Ascultam poveştile părinţilor de nenumărate ori.  Dialogul,decurgea în fiecare seară, cam aşa:

Noi copiii:  Tati, ne povesteşti ceva de când erai tu mic?

Tata:  Pe care vreţi să v-o spun azi?

Noi copiii: Pe aia cu tancurile care treceau pe stradă…

Pe măsură ce creşteam, am adus în casă obiceiuri de la şcoală. De exemplu, la şcoală jucam cu colegii fazan şi  x şi 0. Când tata ne-a văzut jucând asta acasă, ne-a considerat suficient de copţi la minte încât să înceapă să ne înveţe sah. 

Sahul a devenit rapid jocul nostru preferat în serile de iarnă de care vă spuneam. Tata nu ne-a învatat doar regulile, ne-a transmis şi plăcerea lui de a juca şah.  Evident că la vremea aia, ne putea învinge uşor pe noi copiii, dar el avea strategia lui. Ne lăsa din când în când să câştigăm. Dar nu oricum. Ne lăsa să câştigăm în partidele în care noi jucam concentrat, când urmăream toată tabla de şah, nu numai doi pioni şi-un nebun, pe care ne axam tot atacul.

Timpul a trecu, acum când ne întâlnim (mai rar decât am vrea noi) şi jucăm sah, tata zice că joacă la capacitate maxima. De câte ori câştig, am totuşi bănuiala că m-a lăsat.

Azi încep să le învăţ pe fete să joace sah. Deja e un pic cam târziu aş spune, dar mai bine mai târziu decât niciodată.  Cum de ce e cam târziu? Păi, ele joacă x şi o de ani buni.

Inceraca sa raspunzi la intrebare fara a consulta celebrul google. Poti?

 Loading ...

Alessandro Canini-bruta

Dimineaţă n-am avut curent, aşa că de voie de nevoie, am executat un machiaj la lumina difuză a unei lămpi cu baterii, cumpărată după ultima pană majoră de electricitate, avută nu mai departe de Ajunul Craciunului 2009.

Zic să vă explic cum se face că cine ştie când vă vine rândul şi să nu fiţi nepregătite.

Dacă te trezeşti dimineaţa în frig (centrala se opreşte automat când se ia curentul) şi pe întuneric, se cheamă că e musai să sări peste duş, să-ţi speli doar faţa şi dinţii, să-ţi pieptăni părul şi să te îmbraci. Odată terminat ritualul ăsta adaptat la condiţii, te trezeşti că nu se face să pleci nemachiată la serviciu şi cauţi soluţii.

Eu am făcut următorii paşi şi rezultatul nu-i unul de lepădat. Sunt de 10 ori mai frumoasă. Lol. Vi-i recomand cu toată încrederea:

• trimiţi pe cineva să vă aducă din pod, lampa cumpărată special pentru cazuri din astea (nu mă întrebaţi cine a luat hotărîrea ca respectiva să fie păstrată în pod ) ;
• odată avută lampa, realizaţi că aţi uitat să-i luaţi baterii şi vă rugaţi ca un om responsabil din casă să fi făcut asta;
• dacă aveţi noroc operaţiunea continuă cu punerea bateriilor şi aprinderea lămpii, dacă nu, totul se opreşte aici;
• mergeţi cu lampa în baie şi identificati oglinda;
• încercaţi apoi să vă localizaţi faţa în oglindă;
• gata, ce-a fost mai greu a trecut, acum poţi începe să-ţi întinzi maclavaisurile pe figură;
• pe măsură ce procesul înaintează vă daţi seama că nu-i chiar aşa greu să faceţi asta şi nu mai sunteţi aşa atentă  la detalii;
• pasul următor este inevitabil greşit. Vă daţi cu rimel pe gene, pe pleoape pe obraz şi pe bluză;
• în continuare ori renunţaţi, vă demachiaţi şi plecaţi nemachiată ori doar încercaţi să retuşaţi stricăciunile şi continuaţi machiajul ca şi cum nimic nu s-ar fi întamplat;

Eu am ales prima variantă, am plecat fără machiaj şi cu moralul la pământ. În plus de asta, am uitat cred să sting lampa, aşa că adio baterii data viitoare. Cool!